Nume dat mai multor specii de arbori, din clasa coniferelor, cu ace lungi prinse pe ramuri câte două, câte trei sau câte cinci la un loc. Pinus silvestris este un arbore înalt – până la 40 m. Pinus montana este un arbust înalt până la 3 m, ramificat și cu tulpinile culcate la pământ. Ambele specii cresc în zona montană, însă Pinus silvestris este cultivat în plantații forestiere și ca arbore ornamental. Vegetează deasupra pădurilor de conifere, între 1500-2300 m, în mase compacte sau pâlcuri; apare și în turbării.
În scopuri medicinale, de la ambele specii, se recoltează în luna februarie mugurii foliari (Turiones Pini, Gemmae Pini) de pe ramurile laterale, cei terminali păstrându-se pentru a asigura dezvoltarea arborelui.
Componenții principali: ulei volatil care conține alfa pinen, beta pihen, beta felandren, limonen, delta caren, acetat de bornil, aldehidă anisică și caproică, alcooli, aldehide și acetone, tanin/rezine și vitamină C.
Proprietăți și indicații:
Intern: antiinflamator în inflamațiile căilor respiratorii însoțite de tuse și în bronșite; diuretic și antiseptic – folosit în pielite, cistite și uretrite. Extern: mugurii de pin sunt folosiți pentru băi cu acțiune antiseptică și cicatrizantă.
