După ce în urmă cu câteva săptămâni, Åcoala de Fotbal Prosport Focșani a reușit să organizeze prima ediție a „Cupei Prosport-Promenada Mall”, iată că reprezentanții clubului focșănean, împreună cu firma Deep Serv G.I.E. au pregătit o nouă surpriză iubitorilor de minifotbal. În zilele de 11-12 decembrie, la Sala Polivalentă din Focșani va avea loc prima ediție a Cupei „Prosport-Deep Serv Focșani”. Cluburi cu nume din fotbalul românesc au confirmat prezența la această competiție. Sportul Studențesc București, Oțelul Galați, FC Brăila, Ceahlăul Piatra Neamț, Steaua Dunării, Atletic Brăila, Gloria-Åoimii Buzău, Prosport Focșani și CSS Târgoviște sunt doar o parte dintre echipele care se vor lupta pentru marele trofeu pus în joc. Turneul se va desfășura la nivelul grupei 2000. Echipele au fost împărțite în două grupe a câte cinci echipe, meciurile urmând să se desfășoare în sistem-turneu. Câștigătoarele celor două serii vor juca finala competiției, iar ocupantele locurilor doi se vor întâlni în finala mică. Jocurile vor avea două reprize a câte 15 minute fiecare, iar regulamentul este același ca pentru „Memorialul Gheorghe Ola”. Toate echipele sunt obligate să se prezinte la turneu cu un tabel semnat de președintele clubului în care să fie trecută identitatea fiecărui copil. În acest tabel trebuie trecută și viza medicală, dar și numărul de pe tricoul copiilor. Acesta va fi folosit la fiecare meci și va înlocui foaia de joc.
Moraru, Orac și Nunweiller vin la Focșani
După disputarea finalei de la grupa 2000 va avea loc un meci demonstrativ între echipa de minifotbal Deep Serv și „Legendele” echipei Dinamo București. Din lotul „câinilor roșii” fac parte următorii jucători: Dumitru Moraru, Florin Tene, Nicușor Vlad, Costel Orac, Marin Dragnea, Ionel Augustin, Nicușor Glonț, Cornel Mirea, Lică Movilă, Viorel Radu, Daniel Iftodi, Marian Ivan, Liviu Ciobotariu. Antrenori: Nelu Nunweiller și Florin Che-ran. „Este o onoare pentru clubul Prosport că am putut să le con-vingem pe fostele glorii de la Dinamo București să vină la Focșani și sperăm ca acest festival fotbalistic să aibă continuitate și în următorii ani”, a declarat Laurențiu Muscalu, președintele clubului Prosport 2009 Focșani.
Programul meciurilor de la Cupa „Deep Serv – Prosport Focșani”
Grupa I
1.Ceahlăul Piatra Neamț,
2. Sportul Studențesc București I,
3. Atletic Brăila,
4. Oțelul Galați,
5. CSÅ Târgoviște.
Grupa II
1. FCM-CSÅ Târgoviște,
2. Prosport Focșani,
3. Åoimii Buzău,
4. Sportul Studențesc II,
5. FC Brăila.
Sâmbătă, 11 decembrie:
Etapa I:
9.00-9.35: Sportul Studențesc (I) – CSÅ Târgoviște,
9.40-10.15: Atletic Brăila – Oțelul Galați,
Ceahlăul Piatra Neamț stă.
10.20-10.55: Prosport Focșani – FC Brăila,
11.00-11.35: Åoimii Buzău – Sportul Studențesc București (II),
FCM-CSÅ Târgoviște – stă.
Etapa a II-a:
11.40-12.15: Ceahlăul Piatra Neamț – Atletic Brăila,
12.20-12.55: Oțelul Galați – CSÅ Târgoviște,
Sportul Studențesc (I)-stă.
13.00-13.35: FCM-CSS Târgoviște – Åoimii Buzău
13.40-14.15: Sportul Studențesc (II) – FC Brăila
Prosport Focșani -stă.
Etapa a III-a:
14.20-14.55: Oțelul Galați – Sportul Studențesc (I),
15.00-15.35: CSÅ Târgo-viște – Ceahlăul Piatra Neamț.
Atletic Brăila – stă.
15.40-16.15: Sportul Studențesc (II) – Prosport Focșani,
16.20-16.55: FC Brăila – FCM-CSÅ Târgoviște.
Åoimii Buzău – stă.
Etapa a IV-a:
17.00-17.35: Sportul Studențesc (I) – Ceahlăul Piatra Neamț,
17.40-18.15: CSÅ Târgo-viște – Atletic Brăila.
Oțelul Galați – stă.
18.20-18.55: Prosport Focșani – FCM-CSÅ Târgo-viște,
19.00-19.35: FC Brăila – Åoimii Buzău.
Sportul Studențesc (II) – stă.
Duminică, 12 decembrie:
8.00-8.35: Ceahlăul Piatra Neamț – Oțelul Galați,
8.40-9.15: FC Brăila – Åoimii Buzău,
9.20-9.55: Atletic Brăila – Sportul Studențesc (I).
CSÅ Târgoviște – stă.
10.00 -10.35: FCM-CSÅ Târgoviște – Sportul Studențesc (II),
10.40-11.15: Åoimii Buzău – Prosport Focșani.
FC Brăila – stă.
11.20-12.20: finala mică (ocupantele locurilor doi din cele două grupe).
12.20-13.20: finala mare (câștigătoarele celor două grupe).
ora 14.00: legendele echipei Dinamo București – legendele Vrancei.