Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Coma


Prima grijă a celui care se găsește lângă victima în comă este menținerea și protejarea „funcției creierului”, care dacă nu este oxigenat timp de 5 minute, moare. Victima trebuie ținută în viață până la venirea echipei de intervenție de reanimare, care o va prelua cu asigurarea aportului de oxigen adecvat și o va transporta la unitatea specializată, sub reanimare, în timpul transportului aerian, terestru sau chiar naval. La spital îngrijirea acestor cazuri revine echipelor complexe de specialiști dedicați „comelor”, până la rezolvarea definitivă și reintegrarea socio-familială.
 
Dacă există suspiciunea unei leziuni de coloană cervicală se imobilizează și se îndepărtează ochelarii victimei (dacă există). Se efectuează apoi hiperextensia capului victimei: cu o mână se apasă pe creștet, iar cu cealaltă se răstoarnă capul pe spate. Se eliberează căile respiratorii prin îndepărtarea protezelor dentare, a eventualilor corpi străini, controlând cavitatea bucală cu indexul mâinii drepte înfășurat într-o batistă. Cu ultimele patru degete ale mâinii aplicate sub bărbie și degetul mare pe bărbie se trage înainte mandibula (falca). Dacă nu se reușește se trage limba apucând-o cu o batistă curată. Se introduce degetul mare al mâinii stângi în gură, îndoit ca un cârlig și se tracționează în sus, iar cu mâna dreaptă se împinge mandibula în sus fixând-o, gura fiind astfel semideschisă. Când se efectuează aceste manevre se va pune între dinți, pentru a nu ne mușca, o coadă de lingură de lemn. După stabilirea permeabi-lității căilor aeriene, dacă victima nu respiră, se trece la întreținerea respirației artificiale. Cea mai simplă metodă este respirația „gură la gură”. O altă metodă este respirația „gură la nas”. Această metodă este folosită în cazul în care gura victimei nu poate fi deschisă sau când prezintă lezi-uni grave, secreții.
 
 Asigurarea circulației

 Dacă pulsul nu este perceput în artera carotidă după câteva insuflații se începe imediat masajul cardiac extern, concomitent respirațiilor artificiale (o respirație la cinci apăsări pe stern). Rea-nimatorul caută unghiul dintre cele două reborduri costale la nivelul apendicelui xifoid al sternului și-i așează podul palmei stângi cu degetele deasupra unghiului sternal, iar peste ea, în același mod, mâna dreaptă. Se vor executa scurt și ritmic 60 compresiuni pe minut apăsând sternul cu brațele întinse și corpul aplecat ușor în față. Apoi se lasă toracele să revină spontan la normal, fără a ridica mâinile de pe el.  
 
 Prevenirea comei

 Un progres deosebit în prevenirea complicațiilor și scăderea frecvenței acestor cazuri și mai ales a sechelelor după come de etiologii diferite, este de așteptat de la programele de prevenire a accidentelor vasculare. Acest program recomandă dietele anticolesterol, scăderea greutății corporale, comba-terea sedentarismului, a consumului de alcool, tutun și grăsimi animale, utilizarea tratamentelor cu heparine cu moleculă mică la cazurile cu risc de complicații trombo-embolice în perioade de boli asociate coleciste, fracturi, infecții acute grave.
 
 Tratament naturist

 Se recomandă cure de crudități, sucuri din fructe și legume, cură de suc de orz verde, cură cu polen, băi de aer, soare, exerciții fizice ușoare, plimbări, reflexoterapie, aromoterapie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?