Raluca Pârlog și Alin Olaru au fost desemnați Miss și Mister boboc ai Liceului cu Program Sportiv din Focșani. Cea mai îndrăgită petrecere a liceenilor, ce a avut loc marți seară, pe scena Teatrului Municipal „Maior Gh. Pastia”, s-a desfășurat sub sloganul „Nițică comedie…puțină parodie”. Åi așa a și fost, toată seara fiind cu adevărat distractivă pentru zecile de liceeni care au venit să își susțină concurenții favoriți. Concursul a debutat cu prezentarea celor șase fete și șase băieți. Încă de la prima apariție pe scenă, adolescenții au făcut tot posibilul să cucerească inimile juriului și simpatia publicului spectator pentru care au făcut un show în adevăratul sens al cuvântului. Proba de dans a fost cu adevărat antrenantă. Elevii au interpretat în special dansuri sportive, atât în pereche cât și individual, iar momentele oferite au fost excepționale și răsplătite cu aplauzele colegilor. Piesele pentru această probă au fost pregătite de organizatori așa că prestația bobocilor a fost mai mult decât reușită. În cadrul probei de originalitate liceenii au interpretat scenete pline de haz, au dansat și și-au etalat talentul de actori, fie ei chiar și amatori. Proba prezentării ținutelor de seară a încheiat într-o manieră de neuitat seara bobocilor de la Liceul cu Program Sportiv din Focșani. Fetele au etalat pe scenă ținute extrem de elegante în vreme ce băieții au fost adevărați gentlemani. Între probe, organizatorii și trupa de majorete a liceului au distrat publicul nerăbdător să afle câștigătorii. Raluca Pârlog și Alin Olaru au fost desemnați Miss și Mister boboc ai Liceului cu Program Sportiv din Focșani. Locul al II-lea a fost ocupat de Daniel Soare și Ana Maria Drăghici iar locul al III-lea a revenit concurenților Mihaela Cârlan și Alin Anghel. Câștigătorii primelor trei locuri au primit din partea Direcției Județene de Tineret și Sport câte un weekend la Gălăciuc, flori și premii surpriză. Distracția a continuat până seara târziu, la un club din Focșani.