Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

A doua generaţie pentru Chevrolet Volt


Constructorul american General Motors lucrează din greu pentru dezvoltarea celei de-a doua generații a lui Chevrolet Volt. Modelul electric se bucură de un mare succes, oficialii companiei fiind nevoiți să crească din nou producția acestuia pentru a putea răspunde cererii mari de pe piață. Conform jurnaliștilor de la Autocar, americanii au dezvoltat noi metode pentru reducerea costurilor de producție care vor fi aplicate viitoarei generații a lui Chevrolet Volt. Mai mult decât atât, există zvonuri conform cărora cea de-a doua versiune a electricului american ar putea beneficia de un propulsor nou, special optimizat pentru a obține o autonomie mult mai bună. Resursele de putere ale lui Chevrolet Volt ajung la 150 de cai și 370 Nm. Accelerarea de la 0 la 100 km/h este realizată în 9 secunde, iar viteza maximă cu care poate rula modelul american ajunge la 160 km/h. Chevrolet Volt este alimentat de un pachet de baterii litiu-ion care pot fi încărcate complet în opt ore la o sursă de 120 de volți și în trei ore atunci când este utilizată o priză de 240 de volți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?