O delegație formată din opt membri ai Partidului Social Democrat din Vrancea a participat la Forumul Agricultorilor PSD, la Pitești, unde s-a stabilit că prioritatea pentru următorii ani este promovarea produselor alimentare din România. În cadrul acestui eveniment a fost prezentat programul de guvernare al PSD 2011-2020 pe domeniul agriculturii și dezvoltării rurale. Delegația vrânceană a fost formată din Åtefan Buzărnescu, Vasile Melinte, Costel Tică, Åtefan Sîchin, Dorel Bolovan, Vasile Pintilie, Toma Sava și Gică Duță.
Pe ordinea de zi a Forumului s-au aflat prezentarea programului de guvernare al PSD în domeniul agriculturii, dezvoltării silviculturii, industriei alimentare și dezvoltării rurale pe perioada 2011-2020. De asemenea, a fost adoptată Rezoluția-Apel a Forumului Național al Agricultorilor (FNA) privind măsurile și inițiativele ce urmează a fi promovate la nivelul structurilor parlamentare, a consiliilor județene și a consiliilor locale de către aleșii PSD pentru a pune în practică, în condițiile de opoziție sau de majoritate, programul de guvernare.
PSD și-a propus să apropie agricultorul român de condițiile în care își desfășoară acti-vitatea fermierul european, aplicând politicile agricole comune, utilizând partea corespunzătoare din bugetul Uniunii Europene și asigurând din bugetul național cofinanțarea proiectelor de transformare a proprietarilor de pământ în producători de mărfuri agroalimentare. Inițiatorii programului consideră că prin aplicarea lui, în anul 2020, România nu va mai importa decât produse care nu sunt aclimatizate.