Bobocii Colegiului „Edmond Nicolau” au tratat criza cu umor

0
875


Alexandra Scarlat a fost desemnată Miss a Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau” în vreme ce Rareș Munteanu este cel mai chipeș boboc al unității de învățământ focșănene și a obținut titlul de Mister. Cea mai îndrăgită petrecere a liceenilor, Balul Bobocilor, de această dată a Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau”, s-a desfășurat, joi seara, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor „Leopoldina Bălănuță”, sub sloganul „Dansez … în criză”. Cele mai frumoase opt eleve de clasa a IX-a, însoțite la braț de cei mai chipeși și isteți parteneri au dat tonul petrecerii, spre încântarea colegilor care i-au susținut și i-au încurajat toată seara cu aplauze. Competiția a debutat cu prezentarea concurenților. Cu toții au încercat să-i impresioneze pe membrii juriului, așa că la primul lor contact cu scena au încercat să fie cât mai fermecători. Concursul a continuat cu proba de originalitate. Concurenții au profitat de ocazie pentru a arăta juriului ce știu ei să facă. Cum tema serii a fost criza, cu toții au încercat să adapteze scenete pline de umor la vremurile actuale iar prestația lor a fost răsplătită cu multe aplauze din partea publicului spectator. La proba de dans, fetele și băieții au transformat scena Casei de Cultură într-un veritabil ring de dans pentru a prezenta mișcările învățate cu multă pasiune. După probele din concurs, elevii din clasele terminale au avut mai multe scenete și colaje de dans cu care i-au delectat pe cei prezenți.

Vulgaritatea alungată de pe scenă

Pe scenă a mai urcat o trupă hip-hop pe care organizatorii  nu o mai puteau scoate din scenă. Unele dintre melodiile lătrate efectiv pe scenă au fost vulgare iar elevii au huiduit și fluierat. Balul Bobocilor organizat de Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”din Focșani s-a încheiat cu prezentarea candidaților în ținutele de seară. Fetele nu au ieșit din tipare și au etalat ținute elegante în vreme ce băieții au cucerit publicul prin simplitate și bun gust. După o seară distractivă pentru unii, membrii juriului au decis câștigătorii. Premiile I și titlul de Miss respectiv Mister ai Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau” au revenit concurenților Alexandra Scarlat și Rareș Munteanu. Premiul al II-lea a revenit Silviei Paraschiv și lui Victor Rebenț în vreme ce locul  al III-lea a fost ocupat de Larisa Ichim și Florin Banu. Câștigătorii au fost răsplătiți cu diplome și premii surpriză iar petrecerea s-a ținut la Club Apollo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here