Tabere de week-end pentru adolescenţi

0
148


Asociația pentru Dezvoltare Durabilă „Focul Viu” din Focșani, în parteneriat cu Direcția Județeană de Sport și Tineret, anunță încheierea programului „Tabăra VSD de dezvoltare a capitalului social”. Proiectul, ce a avut drept scop creșterea gradului de coeziune socială la nivelul grupului, a fost format din membri a două cluburi „Impact”, formate din 20 de persoane, provenind din două licee vrâncene. Tinerii nu s-au bucurat doar de aer curat în inima munților Vrancei, în tabăra de la Gălăciuc, ci au și efectuat activități de igie-nizare și reamenajare a unei zone din cadrul Parcului Na-tural „Putna” Vrancea. Potri-vit reprezentanților Asociației de Dezvoltare Durabilă, acti-vitățile desfășurate pe timpul trainingului au constat în dezvoltarea abilităților de a lucra în echipă, de a conduce, a lua decizii, a rezolva probleme,   a-și asuma roluri, a manageria timpul și de a comunica. Cu această ocazie, participanții  s-au putut cunoaște, iar ba-rierele sociale au fost înlăturate datorită comunicării, colaborării, flexibilității, to-leranței și încrederii. „Un alt obiectiv a fost conștientizarea necesității de a colabora, planifica, comunica, a lua o decizie de comun acord, a avea un moderator în grup, precum și extinderea limitelor personale prin extragerea unor concluzii dintr-o experiență trăită. Copiii au solicitat să mai participe și la alte tabere. Considerăm că obiectivele taberei au fost atinse și rea-lizate”, au subliniat, într-un comunicat de presă, reprezentanții Asociației pentru Dezvoltare Durabilă „Focul Viu” din Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here