Nu este adevărat că portocaliul până în măduva oaselor Bănel Bărbieru, uns inspector școlar din cauză de apartenență politică, crede că toată lumea trebuie să-i stea la picioare. Inclusiv arbitrii de fotbal, pentru care încă nu a apărut obligativitatea înregimentării politice. Bănelul nostru și-a impus cele două odrasle în echipa de fotbal a satului Bordeasca, echipă care a disputat un meci cu rivalii din satul Tătăranu, zilele trecute, deși ambele sate fac parte din aceeași comună. Partida s-a încheiat 5-4 pentru ultimii, așa că Bănel s-a enervat peste poate că progeniturile sale nu au avut „succesuri”.Nu a vrut nici în ruputul capului să semneze raportul de arbitraj și să recunoască înfrângerea. Mai lipsea să-i dea un cap în gură arbitrului și să-l amenințe că-i rupe picioarele când mai trece prin Tătăranu, exact ca al său coleg de partid, Adrian Baciu, de la Ploscuțeni.