Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Incendiu la Bordeşti


Locuința unei femei din Bordești a fost cuprinsă, sâmbătă seara, de un incendiu. Focul a fost anunțat la ora 23.00, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani. În urma incendiului au ars acoperișul casei, construit din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de 60 metri pătrați, bunurile aflate în două camere de locuit și un hol dar și acoperișul unei anexe, construit din lemn și învelit cu carton asfaltat pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați. Pompierii spun că incendiul a fost provocat de un coș de fum deteriorat. Tot la finele săptămânii trecute, pompierii au intervenit și la Golești pentru a stinge un incendiu izbucnit la proprietatea lui Ionel R. Pentru localizarea și lichidarea incendiului s-a deplasat la fața locului o autospecială de lucru cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani. În urma incendiului a ars tabloul de distribuție electrică și s-a inundat cu fum parterul locuinței. Cel mai pro-babil, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric provenit de la un conductor electric defect. Specialiștii pirotehniști s-au deplasat și ei la Vulturu pentru a ridica un proiectil exploziv de calibru 76 milimetri  și o lovitură de aruncător de calibru 82 milimetri. Muniția a fost descoperită de Ilie I., la o ba-lastieră de pe raza localității. Pompierii de pe ambulanțele SMURD au intervenit pentru soluționarea a 10 situații me-dicale de urgență. S-a intervenit în Focșani, Adjud, Gugești și în satul Anghelești din comuna Ruginești. Paramedicii au acționat pentru acordarea primului ajutor medical calificat și transportul pacienților la spital.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?