Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Deţinuţi pregătiţi pentru viaţă


Nouă deținuți din Penitenciarul Focșani, care participă  în prezent la programul „Redu-cerea Riscului de Recidivă după Închisoare”, se vor bucura de sprijinul principalelor instituții de incluziune socială din Focșani, după liberare. Ieri, reprezentanții Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, în parteneriat cu Penitenciarul Focșani au semnat un protocol de colaborare cu aceste instituții în vederea stabilirii programului de pregătire pentru liberare și asistență post – penală a deținuților. La întâlnirea care a avut loc în sala de ședințe a Instituției Prefectului au participat reprezentanți ai Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor, Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului, Serviciului Public Local de Asistență Socială, ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vrancea și ai Companiei de Utilități Publice dar și reprezentanții Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Buzău. „Cei care ați venit în comunitate nu aș vrea să credeți că o să vă asaltăm la porțile instituțiilor cu problemele noastre. Vom încerca să venim numai cu excepții la dumneavoastră. Fiecare are probleme la instituția lui, nu-i mai trebuie să vină și probațiunea cu pro-bleme suplimentare. Vom veni numai cu cazurile limită și numai după ce ne vom consulta cu persoanele de contact din instituțiile respective”, le-a spus Costel Costandache, șeful Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea. Persoanele de contact din instituțiile de incluziune socială au fost invitate la Penitenciarul Focșani, în vizită pentru a putea lua la cunoștință activitățile celor care participă la proiect. „Despre cei aflați în detenție pătrund mai greu lucrurile bune în societate. Spargerea casei unei persona-lități, la Lepșa, pătrunde mai repede”, a mai spus Costel Costandache.

***

Consilierii de probațiune prezenți la întâlnirea de ieri au expus pe larg, celor prezenți, ceea ce presupune acest program și ceea ce își propune, acesta fiind primul grup de deținuți de care consilierii se ocupă în cadrul acestui program. „Reducerea Riscului de Recidivă după Închisoare” are trei părți principale: modulul de bază, modulele opționale individualizate și partea de asistență post penală. Modulul de bază cuprinde șase sesiuni de grup având obiective distincte precum evaluarea, ela-borarea planurilor individuale, prevenirea recidivei și stabilirea unor planuri concrete pentru aplicarea planului de acțiune și utilizarea în acest sens a sistemului de acțiune. Consilierii au în vedere aspectele problematice cu care se confruntă deținuții după liberare, cum ar fi obținerea unui loc de muncă, probleme financiare, abuzul de alcool, locuință, probleme de sănătate sau documente de identitate și ulterior, după liberare, instituțiile de incluziune socială cu care a fost semnat protocolul de ieri, ar putea întinde o mână de ajutor către aceste persoane. Toate acestea pentru ca acel care a terminat de ispășit pedeapsa să nu fie tentat să își reia activitatea infracțională. Deținuții care mai au trei luni până la liberare și care și-au executat pedeapsa în regim deschis și semideschis      s-au arătat interesați de acest proiect pentru că atunci când vor păși afară pe poarta penitenciarului vor ști că nu sunt singuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?