FC Panciu și CSM 2007 Focșani sunt în pericol de a nu se întâlni în derby-ul județean al ligii a treia la fotbal. Jucătorii Ionuț Constantinescu și Marian Covaci, în trecut legitimați la gruparea din Panciu, au depus memorii la Federația Română de Fotbal (FRF) pentru a deveni liberi de contract deoarece nu și-au primit salariile din luna iulie. FRF a trimis, ieri, o adresă către AJF Vrancea prin care a înștiințat clubul din Panciu că jocul de vineri nu s-ar putea disputa. „Mâine (astăzi-n.r.) voi merge la FRF și voi solicita ca meciul să se dispute, iar Covaci și Constantinescu își vor primi o parte din bani în zilele următoare. Probabil că cei de la CSM 2007 Focșani își doresc ca acest meci să nu se dispute, dar nu se va întâmpla acest lucru”, ne-a declarat președintele păncenilor Florin Stoica.