Consumul excesiv de alcool continuă să facă victime. În cursul zilei de duminică a ajuns la Urgențe un bărbat în stare gravă. Pacientul a consumat alcool peste măsură și a căzut, suferind un traumatism cranian acut deschis și o plagă contuză. Medicii i-au acordat îngrijirile medicale necesare și, inițial, pacientul a fost internat la Terapie Intensivă a Secției de Chirurgie a spitalului. Starea sa a evoluat favorabil și, potri-vit medicilor, va fi externat în câteva zile.