Urmare a solicitărilor mai multor echipe care participă în liga a patra de fotbal și care se confruntă cu probleme financiare, fiind finanțate de Primăriile și Consiliile Locale de care aparțin, dar și a vremii neprielnice, Asociația Județeană de Fotbal Vrancea a hotărât ca cele două etape din retur, cea programată joi, 25 noiembrie și respectiv duminică, 28 noiembrie să nu se mai dispute. „Așteptăm echipele care participă în campionatul ligii a patra să participe la Cupa Firmelor Private la minifotbal, întrecere care va debuta în primul week-end din luna decembrie și la Campionatul Județean de futsal pentru tineret”, a declarat președintele Asociației Județene de Fotbal Vrancea, Dan Dumitru. Relații suplimentare se pot obține la tel. 0723510143 și 0727123075.