Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Elevii au învăţat să trăiască în pace


Elevii Åžcolii cu clasele I-VIII nr. 2 din Mărășești au luat parte, săptămâna trecută, la numeroase activități dedicate „Săptămânii educației globale”. Elevii clasei a V-a A, coordonați de consilierul educativ Paraschiv Florea, au luat parte la o activitate intitulată „Roadele păcii între copii”. „Sfinții Părinți despre pace”, desfășurată de catedra de religie, a fost o altă activitate, în cadrul căreia s-au făcut remarcate desenele realizate de elevii participanți la Cercul ,,Atelierul Fanteziei”- cerc coordonat de profesorul Geta Iordache.
Activitățile desfășurate în cadrul școlii au avut drept scop informarea elevilor asupra diversității păcii, dar și a beneficiilor ei, îndemnându-i pe elevi să manifeste respect față de toți oamenii, dar și să-și asume respon-sabilitatea pentru acțiunile pe care le desfășoară. Activitățile desfășurate s-au concretizat prin realizarea unui panou tematic în cadrul școlii. „Într-o lume plină de greutăți, avem nevoie de liniște, de pace. Aminteam elevilor participanți la activități, frumoasele cuvinte despre pace ale Sfântului Ioan Gură de Aur care spunea «Noi creștinii niciodată nu am vrut să fim și nici nu vrem să devenim dușmani ai păcii. Căci dacă vom pierde pacea vom fi dușmani ai celor care au auzit de la Hristos cuvintele Pace vouă», îndemnându-i să manifeste înțelegere, pace față de toți și față de toate lucrurile existente, căci toate sunt opera Marelui Creator, Dumnezeu, un Creator al păcii în sine, atât al celei universale, cât și a păcii din fiecare lucru»”, au precizat cadrele didactice de la Åžcoala nr.2 din Mărășești.
Activitățile desfășurate săptămâna trecută în cadrul școlii, au fost coordonate de consilierul educativ Paraschiv Florea.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?