Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, în perteneriat cu Penitenciarul Focșani, va semna, luni, un protocol de colaborare cu principalele instituții de incluziune socială din Focșani, în vederea aplicării Programului de pregătire pentru liberare și asistență post – penală a deținuților „Reducerea Riscului de Recidivă după Închisoare”. Se preconizează că la întâlnire vor fi prezenți reprezentanți ai Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, Societății Naționale de Cruce Roșie-Filiala Vrancea, Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor, Direcției de Asistență Socială și protecție a Copilului, Serviciului Public Local de Asitență Socială, ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vrancea și ai Companiei de Utilități Publice. Ulterior, reprezentanții acestor instituții vor contribui la reintegrarea socială a persoanelor liberate prin satisfacerea nevoilor sociale ale acestora. „Programul «Reducerea Riscului de Recidivă după Închisoare» se adresează persoanelor private de libertate care mai au trei luni până la intrarea în comisia de liberare condiționată, prezintă abilități minime de comunicare și execută pedeapsa în cadrul regimurilor deschis și semideschis. Obiectivele sunt fixate pentru fiecare întâlnire și cuprind evaluarea persoanei condamnate, stabilirea de acestea a unor obiective concrete, elaborarea planurilor individuale de acțiune, prevenirea recidivei. Ultima sesiune a programului «Piața» presupune întrevederi directe, în cadrul Penitenciarului Focșani, între persoanele private de libertate care au beneficiat de acest program și reprezentanții instituțiilor de incluziune socială din comunitate în scopul acoperirii nevoilor cu care se vor confrunta după liberare”, se arată într-un comunicat al Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea.
Proiectul își propune, în principal, să contribuie la dezvoltarea instituțională a sistemului național de probațiune și a sistemului penitenciar, printr-o abordare comprehensivă a asistenței pre-eliberare cu asistența post-penală, cu accent deosebit pe coordonarea și cooperarea între instituțiile locale cu atribuții în procesul de reinserție socială a foștilor deținuți.