Profesorii, navetişti pe banii lor

0
411


Profesorii care predau în alte localități decât cele de domiciliu sunt nevoiți să suporte cheltuielile de navetă din propriile buzunare. Potrivit unei situații oficiale comunicate de liderii de sindicat, doar 20% din dascăli beneficiază de banii aferenți contravalorii navetei. Pentru majoritatea însă, situația este mai mult decât critică. Zilnic, peste o mie de profesori sunt nevoiți să străbată zeci de minute cu trenul sau cu microbuzul pentru a ajunge în satul unde le-a fost repartizată catedra. Profesorii nu doar că muncesc pe câteva sute de lei însă din sala-riile mici își mai plătesc și cheltuielile cu naveta. Datoria de a suporta cheltuielile de navetă ale profesorilor le revine, potrivit legii, primarilor însă aceștia par că au uitat de această atribuție. În unele cazuri nepăsarea edililor este atât de mare încât au trecut chiar și doi ori trei ani și profesorii tot n-au văzut vreun leu pentru navetă. În lipsă de alte soluții, sindicaliștii cer sprijin în soluționarea problemelor Inspectoratului Åžcolar. Tot ce pot să facă însă șefii din învățământul vrâncean este să trimită înștiințări în acest sens pentru că în conturile primăriilor nu poate avea acces nimeni, deci primirea ba-nilor rămâne sub semnul întrebării. „Dacă ar interveni și Inspectoratul  Åžcolar poate că    s-ar putea face ceva în acest sens”, a precizat Constantin Dragomir, vicepreședintele Federației  Sindicatelor Libere din Învățământ filiala Vrancea. Sindicaliștii din învățământ au acționat primăriile în instanță pentru a recupera drepturile bănești ale profesorilor și, deși au avut câștig de cauză, nu au văzut niciun leu până în prezent. De cealaltă parte, primarii se plâng că nu au bani nici pentru plata propriilor angajați și în aceste vremuri de criză le-ar fi imposibil să suporte aceste cheltuieli pe care ei oricum le consideră nejustificate, în condițiile în care profesorul este angajatul Inspectoratului Åžcolar și nicidecum al primăriei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here