Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Călugăriţă gravidă în luna a noua


Caz inedit în Centrul Maternal din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea.
De aproximativ două luni, specialiștii Centrului au grijă și consiliază o călugăriță gravidă venită de la o mănăstire din județ. Femeia, în vârstă de 30 de ani, se pare că domiciliază în localitatea Cotești. Ea beneficiază de confidențialitatea datelor personale și nu dorește să dialogheze nici măcar cu familia.
Dacă în urmă cu câțiva ani, sora călugăriță spera ca într-o bună zi să devină măicuță, astăzi își face griji cu privire la copilul ce urmează să vină în câteva săptămâni. Conducerea DGASPC susține că face eforturi pentru ca fosta față bisericească să păstreze copilul și să își continue viața. „Femeia a fost soră și se apropie de naștere. Nu are locuință, nu are unde să stea și nu are sprijinul familiei. O vom ajuta cât va fi în spital și în continuare va beneficia de serviciile noastre de consiliere și monitorizare. În momentul de față este dezorientată din cauza zilei de mâine”, ne-a spus Violeta Pavelescu, șefa Biroului de Consiliere, Intervenție și Adăpost Temporar din cadrul DGASPC Vrancea.
Cu toate că Biserica Ortodoxă Română nu este de acord cu abandonul copiilor, călugărița se pare că stă pe gânduri cu privire la păstrarea acestuia. Prin surprindere a fost luată și Episcopia Buzăului și Vrancei care susține că nu are cunoștință de un astfel de caz. „În primul rând nu cunoaștem acest caz la nivelul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. Poate să fie vorba despre o soră de mănăstire plecată, care a părăsit așezământul mo-nahal unde stătea. Cu siguranță că dacă va fi cunoscut numele și dacă a viețuit în mănăstirile din Vrancea sau Buzău se va cerceta și vor fi luate măsurile care se impun”, ne-a declarat preotul Adrian Ionescu, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Buzăului și Vrancei.

Călugărița caută iertare de Sus

În cazul în care se întâmplă ca o călugăriță să cadă în păcat, starețul mănăstirii este obligat să facă adresă de informare către Protoieria din care face parte, iar aceasta din urmă să comunice către Episcopie, urmând ca în Consistoriul Monahal să se stabilească pedeapsa și, mai grav, ex-comunicarea. În cazul călugăriței, această procedură nu a fost îndeplinită pentru că femeia a părăsit mănăstirea înainte de a se cunoaște sarcina, astfel că ea apare în evidențe ca având cerere de părăsire a lăcașului pentru motive personale. După ce a întreținut relații cu un mirean, călugărița a părăsit mănăstirea și neavând unde merge a ajuns la Centrul Maternal al DGASPC Vrancea. Aici are toate condițiile necesare pentru a-și îngriji copilul după naștere, urmând ca în viitor să-și găsească un acoperiș. Ea mai poate reveni în rândul călugărițelor însă numai după ce copilul este independent, și cu acordul Episcopiei. Ieri dimineață, călugărița însărcinată a mers la biserică unde a aprins lumânări pentru ca Cel de Sus să îi dea o mână de ajutor divin. Un alt caz similar a avut loc în urmă cu câțiva ani la Mănăstirea de la Dălhăuți. Primarul comunei Cârligele, Åžtefan Moscu, ne-a împărtășit povestea de dragoste dintre o soră și un tânăr care bătea tablă pe casele din comună. „Băiatul era din Poiana Cristei și bătea tablă pe aici prin comună. S-a văzut cu o tânără soră călugăriță, s-au plăcut și au plecat împreună. Fata era brunețică și a plecat de la Mănăstirea Dălhăuți, dar nu știu unde s-a dus cu băiatul că nu i-am mai văzut pe aici”, ne-a povestit edilul din Cârligele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?