Parlamentarii din Polonia intenționează să întărească legislația pentru a ține sub control actele de huliganism și consumul de alcool pe pistele de schi, în contextul în care polonezii se pregătesc de sezonul de iarnă, relatează site-ul thenews.pl.
âParlamentarii vor să adopte o lege care ar permite un control mai eficient asupra persoanelor care comit acte de huliganism la schi sau care schiază sub influența alcoolului sau a drogurilorâ, a declarat pentru cotidianul Rzeczpospolita Piotr van der Coghen, membru al Platformei Civice și șeful unei subcomisii parlamentare privind siguranța și măsurile de salvare în stațiunile de schi.
âÎn prezent, schiatul sub influența alcoolului nu este pedepsit prin lege, nici chiar atunci când este cauza unui accident. Poliția va avea dreptul să testeze cu fiola orice persoană care produce un accident, aceasta urmând să fie supusă Codului Penalâ, spune parlamentarul polonez. Politicienii vor de asemenea ca minorii să fie obligați să poarte cască, în caz contrar neavând voie pe pârtie.
Noua lege reglementează de asemenea pregătirea instructorilor de schi și de alpinism.