Cursuri gratuite pentru profesori

0
342


Sâmbăta trecută a avut loc lansarea proiectului POSDRU „Privim către viitor – Formarea profesională a cadrelor didactice pentru utilizarea resurselor informatice moderne în predarea eficientă a chimiei”. La proiect participă cinci județe, printre care și Vrancea. La final, profesorii de liceu și gimnaziu trebuie să îi învețe pe elevi să descopere că chimia este o disciplină interesantă și atractivă în ciuda aparențelor. „E simplu, e-Chimie!” este un nou program lansat cu scopul de a ajuta cadrele didactice să transforme orele de chimie considerate de mulți dintre elevi plictisitoare, în momente de relaș și utile pentru viitor. Profesorii de chimie din țară care se înscriu în cadrul acestui curs, vor parcurge, într-un interval de doi ani, cursuri de utilizare a tehnologiei informației și comunicării și de formare de specialitate, acumulând 35 de credite transferabile. Inițiatorii programului sunt de părere că este important ca România, țară membră a Uniunii Europene, să se ali-nieze la standardele impuse. Prin urmare, cu ajutorul unor buni chimiști, elevii vor învăța această disciplină de plăcere și nu pentru o notă în catalog. Iar pe viitor, România va beneficia de specialiști capabili să facă o analiză corectă a produselor alimentare de larg consum, chimia fiind materia de pornire într-o carieră de succes și de interes pe piața muncii. Profesorii interesați au posibilitatea să se înscrie pe site-ul  http://e-chimie.upb.ro, unde pot alege perioada preferată, dar și orașul cel mai apropiat în care să se țină cursurile. Acestea vor debuta efectiv în iunie 2011. Înscrierile se vor face pe principiul „primul sosit, primul servit” pentru toți cei care predau chimia, cursurile fiind gratuite. Fiecare cursant va parcurge două module de curs pentru inițiere – perfecționare TIC de 40 ore și pentru formarea profesională specifică, alte 96 de ore. Grupul țintă este format din 2.250 profesori care activează în învățământul preuniversitar. Proiectul „Privim către viitor – Formarea profesională a cadrelor didactice pentru utilizarea resurselor informatice moderne în predarea eficientă a chimiei” este finanțat din fonduri europene, fiind coordonat de Universitatea Politehnică din București, în partene-riat cu Siveco România S.A. și Universitatea Politehnică din Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here