Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835
Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835

Loeb rămâne lider


Sebastien Loeb se menține pe prima poziție în Raliul Marii Britanii, însă are un avans de numai 4.5 secunde în fața lui Petter Solberg. Verdictul în Raliul Marii Britanii, ultima etapă a sezonului 2010 din Campionatul Mondial de Raliuri, se amână pentru ultima zi a competiției, întrucât Sebastien Loeb și Petter Solberg sunt despărțiți de numai 4.5 secunde.
Septuplul campion mondial a câștigat PS 12, PS 13 și PS 14, însă Solberg a replicat prin cel mai bun timp în PS 15 și rămâne în imediata apropiere a rivalului său. În spatele celor doi pretendenți la victorie situația a rămas neschimbată.
BP Ford continuă să concureze pe locurile 3 și 4 prin Mikko Hirvonen și, respectiv, Jari Matti Latvala, urmați de un Dani Sordo aflat, probabil, la ultimul raliu pentru Citroen. Spaniolul este urmat de Henning Solberg și Matthew Wilson, în timp ce Kimi Raikkonen concurează pe locul 8. Cascadorul american Ken Block a coborât până pe locul 23 în urma unor probleme de natură mecanică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?