Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Patru din 100 de copii sunt născuţi prematuri


Greutățile vieții, dar și lipsa educației fac ca tot mai multe femei din județul Vrancea să aducă pe lume copii fără să facă niciun control medical în timpul lunilor de sarcină. De aceea, în multe cazuri, vin pe lume bebeluși născuți prematur iar îngrijirea acestora este dificilă începând chiar din maternitate. În 2009, la toate spitalele din județul Vrancea, 4% din copii s-au născut prematur, mai exact, din totalul de 3.874 de nou-născuți, 0, 97% sunt prematuri. Rata este mai mică cu aproximativ 50% decât cea înregistrată la nivel național, care este de 9%. Concret, 40 de copii dintr-o mie s-au născut prematur în anul 2009, și această statistică se păstrează constantă de ani buni. Dezvoltarea acestor copii ridică multe semne de întrebare, mai ales dacă îngrijirile nu sunt realizate corect. Bebelușii au nevoie de asistență me-dicală specializată, mai ales că 62% din copiii care se nasc prematur mor în primul an de viață.
Numai că, în anumite cazuri, nu totul depinde de profesionalismul medicilor, ci și de aparatura cu care este dotată unitatea spitalicească, pentru că prematurul este o ființă extrem de fragilă, cu o greutate sub 2500 de grame și ale cărui organe nu sunt dezvoltate îndeajuns. „Unul din doi copii născuți prematur moare în primul an de viață. Ar fi mai multe motive pentru care se întâmplă acest lucru, printre care lipsa educației și lipsurile materiale ale mamei. Multe femei fumează, consumă alcool sau nu se hrănesc îndeajuns în timpul sarcinii, acest lucru fiind extrem de dăunător pentru făt, care nu se mai dezvoltă corect”, a declarat Alin Lazea, șeful Compartimentului de Asistența Mamei și Copilului, din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vrancea. În cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani funcționează o Secție de Neonatologie dotată cu 40 de paturi, din care 10 pentru prematuri și 10 pentru Terapie Intensivă, și patru sisteme de ventilare, media nașterilor pe zi fiind de opt. Totodată, 30 de asistenți medicali asigură îngrijirea medicală a nou-născuților de la această secție. Din cauza numărului mult prea mic de asistente medicale dar și din cauza obtuzității sistemului care nu permite angajările decât în situații extreme, o asistentă medicală are în grijă opt paturi, când, în mod normal, ar trebui să îngrijească două paturi. Lipsa acută de personal din spitale nu poate să nu aibă urmări, iar acest lucru s-a văzut în cel mai evident și tragic mod în vara acestui an, la Maternitatea Giulești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?