Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Mihail Sadoveanu aniversat la bibliotecă


Elevii Åžcolii „Åžtefan cel Mare și Sfânt” din Suraia, însoțiți de consilierul educativ Robert Marafevici, profesoara de limbă română, Mariana Pîrvu și bibliotecara Rucsanda Duca au fost, ieri, oaspeții Liceului Tehnologic „Al. I. Cuza” din Panciu. Vizita a făcut parte din programul activităților incluse în proiectul „Cartea, mai aproape de noi” derulat, în parteneriat, de cele două instituții. „Ideea parteneriatului a aparținut colegei mele de la Suraia. Pe baza ei, am conceput un proiect educativ bazat pe activități ce urmează să le desfășurăm în comun pe parcursul acestui an școlar”, ne-a declarat Neculina Tudorache, bi-bliotecara Liceului Tehnologic „Al. I. Cuza”. În debutul vizitei, aceasta le-a prezentat oaspeților atât liceul, cât și Clubul Elevilor, după care i-a condus la bi-bliotecă. Aici, elevii de la Suraia au putut urmări o realizare în Power Point care a făcut referire la activitatea literară și politică a scriitorului Mihail Sadoveanu, de la a cărei naștere s-au împlinit, zilele trecute, 130 de ani. Povestea vieții lui Sadoveanu a fost evocată și de elevii clasei a IV-a de la Åžcoala de Arte și Meserii din Suraia, iar colegii lor din clasele a V-a și a VI-a au fost protagoniștii scenetei „Lizuca și Patrocle”, o adaptare după „Dumbrava Minunată”. Surăienii, însoțiți de elevii clasei a IV-a și învățătoarea Gabriela Duță, de la instituția gazdă au mers, apoi, în cimitirul Bisericii „Sf. Apostoli”, unde au aprins lumânări la mormântul scriitorului Ion Slavici, după care s-au deplasat la Mănăstirea Brazi și s-au recules la moaștele Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie al II-lea, conside-rat ocrotitorul spiritual al orașului. În finalul vizitei, ca semn de mulțumire pentru primirea făcută, oaspeții le-au dăruit gazdelor câte un suvenir, constând într-o împletitură tradițională, aducătoare de noroc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?