Magistrații Tribunalului Vâlcea au decis că reducerea salariilor cu 25 la sută în cazul a șase funcționari de la Primăria Voineasa și a doi judecători care au contestat în instanță decizia de diminuare a salariilor este ilegală, astfel că cele opt persoane ar urma să își primească banii înapoi.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Vâlcea, judecător Mariana Vârgă, șase funcționari de la Primăria Voineasa au dat în judecată instituția, nemulțumiți de reducerea salariilor cu 25 la sută, în urma unor decizii guvernamentale.
De asemenea, doi judecători de la Judecătoria Bălcești au contestat în instanță măsura de reducere a salariilor.
Magistrații Tribunalului Vâlcea au dispus, prin două sentințe, ca instituțiile care au decis tăierea salariilor cu 25 la sută să le returneze banii angajaților, în condițiile în care deciziile au fost considerate ilegale.
Astfel, instanța a decis ca celor opt persoane să le fie returnate diferențele salariale pe lunile iulie, august și septembrie
Vârgă a precizat că deciziile Tribunalului Vâlcea sunt definitive și executorii, dar pot fi atacate cu recurs în termen de zece zile.
„Instanța a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâții la plata diferenței salarile cuvenite potrivit contractului colectiv de muncă dintre sumele încasate și cele stabilite prin respectivele contracte, aferente lunilor iulie, august și septembrie, sume actulalizate cu indecele de inflație până la data plății efective. Aceste decizii sunt executorii, deci până la formularea unui recurs de către părțile implicate în proces care au pierdut acestea trebuie puse în aplicare. Într-adevăr, ulterior poate fi suspendată aplicarea executării acestor decizii, dar până atunci acestea trebuie puse în aplicare”, a declarat judecător Mariana Vârgă.
Până în prezent, nu au fost formulate cereri de recurs la deciziile Tribunalului Vâlcea.
Pe rolul Tribunalului Vâlcea mai sunt alte zece dosare care se referă la ilegalitatea măsurii de reducere a salariilor cu 25 la sută