Programul „El Clasico” din Spania a devenit chestiune de stat. Pentru că pe 28 noiembrie sunt alegeri parlamentare în Catalunia, derby-ul dintre Barcelona și Real Madrid se va juca pentru prima oară în istorie într-o zi de luni. Este concluzia la care au ajuns toate elementele implicate: cluburi, televiziuni, agenții de securite și partide politice. Un alt motiv este că ambele echipe vor juca în săptămâna premergătoare meciului două partide solicitante în Liga Campionilor cu Panathinaikos și Ajax, astfel încât sunt interesate să mai aibă o zi de odihnă în plus. Disputarea meciului lunea de la ora 22:00 are consecințe în ceea ce privește prezența fanilor la stadion. Mulți dintre fani locuiesc în afara Barcelonei și o călătorie în timpul săptămânii nu este tocmai la îndemâna tuturor. Barcelona a jucat ultimul joc într-o zi de luni chiar sezonul trecut, în prima etapă, când echipa a câștigat Supercupa Europei, meci ce a avut loc vineri la Monte Carlo. Același scenariu a avut loc în 2006, când a pierdut însă Supercupa în fața Sevillei. Ca o curiozitate, în 2009, Barcelona-Real s-a jucat tot pe 29 noiembrie. Cele două echipe sunt pe primele locuri în Primera Division, despărțite de doar 1 punct. Real are 26, iar Barca 25.