Iordache Bostan, fostul șef al Inspectoratului Åcolar Județean (ISJ) Vrancea a primit calificativul „nesatisfăcător” pentru activitatea din anul școlar 2009 – 2010. Reprezentanții Ministerului care au venit în ultimul control au decis acest lucru și este foarte probabil ca Bostan să nu mai poată reveni în funcția de șef, chiar dacă instanța de judecată îi va da dreptate în cazul suspendării din funcție din luna august. Bostan a primit, în urma evaluării făcute de cei din Minister, mai puțin de 62 de puncte. Inspectorii din cadrul Ministerului au precizat în raport că în anul școlar 2009 – 2010, Bostan nu și-a îndeplinit atribuțiile conform fișei postului. În urma obținerii acestui calificativ, Iordache Bostan nu mai are voie să candideze, vreme de cinci ani, pentru o funcție de conducere într-o instituție pu-blică. Prin acordarea acestui calificativ, democrat – liberalii au vrut să le asigure supremația oamenilor de partid în cadrul instituției. Fostul „general” critică însă maniera în care a fost înlăturat de la Inspectorat, ba mai mult, crede că i-a fost acordat un calificativ nemeritat de mic, pentru a-l putea scoate din sistem în cazul în care va avea câștig de cauză în instanță, motiv pentru care intenționează să acționeze în judecată Ministerul. „Calificativul nesatisfăcător mi-a fost acordat pe criterii politice. În ultimii doi ani eu am primit calificativul de «Foarte Bine». Am depus contestație, nu mă aștept să revin la un calificativ mare dar cei de la Minister și-au dorit să mă înlăture pentru că există pe funcții un ge-neral și un inspector general adjunct. Voi acționa în instanță, nu cred că merit acest calificativ umilitor!”, a explicat Iordache Bostan.Ultima decizie de suspendare a lui Bostan din funcție s-a produs către finele lunii august, când a fost trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupție, respectiv fraudarea examenului de Bacalaureat din 2008. Fostul general Iordache Bostan și-a pierdut postul de două ori până acum, dar de fiecare dată a fost repus în funcție de instanța de judecată. Cât îl privește pe actualul inspector școlar general, Stan Rogoz, acesta a primit calificativul „foarte bine”, corpul de Control al Ministerului apreciind totodată și activitatea în anul școlar precedent a inspectorului adjunct, Maria Lupu, căreia i-au acordat 92,5 puncte, adică un fel de „foarte bine”. În cazul celor doi, funcțiile de conducere sunt asigurate până la eventualele schimbări propuse de portocalii. „La sfârșitul anului școlar membrii conducerii Inspectoratului Åcolar Vrancea trebuie să trimită Ministerului Educației raportul de evaluare a compartimentelor pe care le-au coordonat cât și fișele de autoevaluare, în vederea obținerii calificativelor. Comisia de la MECTS a analizat modul în care fiecare dintre noi și-a îndeplinit obligațiile ce decurg din fișa postului și contractului de management. Pe baza documentelor care susțin practic, sau nu, munca fiecăruia, comisia stabilește un punctaj final care este diferit, de regulă, față de cel din fișa postului de autoevaluare”, a declarat Stan Rogoz, inspector școlar general.