Localnicii din satul Lamotești comuna Milcovul vor închina ziua de mâine, eroilor neamului ce și-au jertfit viața pentru libertate. Activitatea va avea loc cu începere de la orele 11.00 când va fi inaugurat și un monument, înălțat în cinstea eroilor neamului care au luptat atât în Războiul de Independență cât și în cele două războaie mondiale. Oficialitățile locale vor asista la ceremonia religioasă ce va fi urmată de depuneri de flori și coroane. Monumentul din Lamotești a putut fi ridicat de Primăria Milcovul cu sprijinul familiei profesorului universitar Simion Nicu din Iași.