Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Două tentative de suicid într-o singură zi


O tânără de 20 de ani, din Focșani, a ajuns marți la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani, după ce a încercat să se sinucidă. Tânăra a înghițit o cantitate mare de medicamente și, simțindu-se rău, a fost transportată de o ambulanță la UPU. Medicii i-au acordat îngrijiri medicale de urgență și au sfătuit-o să treacă și pe la Secția de Psihiatrie, pentru un control mai amănunțit.
Tot în cursul zilei de marți, la UPU a ajuns și un tânăr de 23 de ani, din județul Teleorman, care se cinstise cu puțin clor. Medicii i-au acordat îngriji-rile medicale necesare, dar tânărul a refuzat internarea.
În ultimele luni, a crescut destul de mult numărul vrâncenilor care ajung la spital în urma unor tentative de suicid. Din diverse motive, de la pro-blemele financiare, dezamăgirile amoroase sau conflictele în familie, tot mai mulți vrânceni încearcă să-și pună capăt zilelor. Medicii spun că, în ultima perioadă, cei mai predispuși la asemenea tentative de suicid sunt tinerii, care ajung la UPU după ce înghit medicamente sau substanțe chimice. Cu ajutorul medicilor, mulți dintre ei scapă cu viață.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?