Prima ediție a Cupei Promenada Mall la minifotbal s-a încheiat ieri la Sala Polivalentă după trei zile de partide disputate, în care micuții fotbaliști și-au dorit victoria, dar numai șase echipe au urcat pe podium. În final, cea mai bună echipă la grupa 2001 s-a dovedit a fi FC Vaslui, care în finală a trecut cu 2-0 de LPS Piatra Neamț, vasluienii fiind și singura grupare care nu a primit gol pe durata turneului. Podiumul a fost completat de echipa Academiei de Fotbal Ghe. Hagi I, care a trecut cu 3-0 de echipa Oțelul Galați. Pe locul 5 s-a clasat Prosport Focșani (antrenor Ionuț Constantinescu) care a trecut în finala pentru locurile V-VI cu 2-1 de Academia Hagi II, goluri marcate de Andrei Paizan și Marian Milea. La grupa 2003, pe primul loc s-a clasat Oțelul Galați, iar pe treapta a doua a po-diumului a urcat Academia de Fotbal Ghe. Hagi. Locul trei a revenit echipei Prosport Focșani I (antrenor Marian Brutaru), care a câștigat finala mică, 1-0 cu Steaua Dunării Galați (gol înscris de Alexandru Lădaru). Primele clasate au primit cupe, diplome și cadouri din partea sponsorului oficial al competiției, Promenada Mall.
Clasament final grupa 2001
1. FC Vaslui, 2. LPS Piatra Neamț, 3. Academia de Fotbal Ghe. Hagi Constanța, 4. Oțelul Galați, 5. Prosport Focșani. Cel mai bun portar: Mihai Mirică (Prosport Focșani), cel mai tehnic jucător: Alex Oroianu (Academia Ghe. Hagi), golgeterul competiției: Adrian Manolache (FC Vaslui).
Clasament final grupa 2003
1. Oțelul Galați, 2. Academia de Fotbal Ghe. Hagi, 3. Prosport Focșani, 4. Steaua Dunării Galați. Cel mai bun portar: Victor Cvitenco (Oțelul Galați), cel mai tehnic jucător: Răzvan Tănase (Academia de Fotbal Ghe. Hagi Constanța), golgeter: Remus Tudorie (Oțelul Galați).