CFR Călători vrea să disponibilizeze anul viitor aproximativ 2.200 de angajați, reprezentând 15% din totalul de 15.000 de salariați, și să investească 957 milioane de euro până în 2019 pentru achiziția de rame electrice, automate de bilete și un sistem de control prin porți de acces la tren. Măsurile sunt incluse în programul de restructurare și rederesare economico-financiară a CFR Călători.
La elaborarea programului, compania a ținut cont de recomandările Băncii Mondiale prezentate Ministerului Transporturilor, în vederea realizării unui buget de venituri și cheltuieli echilibrat pentru anul viitor, fără pierderi.
Surse din industria feroviară au declarat agenției Mediafax că programul a fost avizat de ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, urmând să fie prezentat pentru aprobare reprezentanților FMI.
Astfel, vor fi disponibilizate 140 de persoane de la unitățile central și regionale, 275 din sectorul comercial, 323 din sectorul vagoane, 157 de persoane Tesa din ramura tracțiune, în urma introducerii mersului trenurilor cadențat, închiderea unor secții și investiții pentru eficientizare companiei și modernizarea materialului rulant.
La finele primului semestru, operatorul feroviar avea 15.000 de angajați, cu 2.000 de persoane mai puțin față de 2008.