Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Ceremonii religioase pentru militarul decedat la Cincu


În toate unitățile militare din țară, dar și în teatrele de operații din Afganistan au fost organizate, ieri, ceremonii militare și religioase în semn de recunoștință și deplin respect pentru sergentul Gavril Nicorici, care și-a pierdut viața în timpul executării unei misiuni de instruire în Poligonul Cincu, din județul Brașov. În unitățile militare din Focșani au fost organizate slujbe religioase de pomenire și s-au ținut momente de reculegere. „Astfel de ceremonii au fost organizate în fiecare unitate militară din țară, implicit și la Focșani. Au fost slujbe religioase de pomenire a militarului decedat la Cincu, s-au ținut momente de reculegere, iar drapelul a fost coborât în bernă”, a spus căpitan Marius Diniță, de la Brigada 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor din Focșani.

***

Reamintim că sâmbătă, sergentul Gavril Nicorici, din Batalionul 814 Tancuri Turda, și-a pierdut viața în urma producerii unui accident. Subofițerul, în vârstă de 26 de ani, era mecanic conductor și participa împreună cu unitatea, la un exercițiu ce presupunea utilizarea muniției de manevră. La finalul exercițiului, în jurul orei 13.45, militarul a fost grav rănit în zona capului, în timp ce manipula o lovitură de manevră. Subofițerului i-au fost acordate imediat primele îngrijiri de către medicii militari, fiind apoi transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș cu un elicopter IAR-330 Puma echipat MEDEVAC, aparținând Serviciului Medical Militar de Urgență (SMMU). Cu toate eforturile depuse de medici, militarul a decedat după aproximativ două ore.
A fost sesizat Parchetul Militar, iar o comisie de specialitate numită de șeful Statului Major al Forțelor Terestre cercetează împrejurările producerii evenimentului.
În poligonul de la Cincu se pregătesc și militari vrânceni din cadrul Brigăzii 8 Artilerie Mixtă, dar și din cadrul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată. Activitățile din poligonul Cincu se vor încheia pe 5 noiembrie.
Din păcate, activitățile au fost umbrite de decesul unuia dintre militarii participanți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?