Comercianții de plante etnobotanice din Focșani obțin profituri zilnice de mii de lei în ciuda amenzilor și verificărilor. Substanțele care au efecte grave asupra tinerilor sunt vândute în cinci magazine din municipiu ca îngrășăminte pentru plante. În urma consumului unor asemenea plante, zeci de tineri au ajuns în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență din Focșani.
Zeci de tineri vrânceni au ajuns în spital din cauza consumului de substanțe etnobotanice, arată raportul realizat, ieri, la ședința Autorității Teritoriale de Ordine Publică. Aceste substanțe sunt vândute la cinci magazine din Focșani, programul fiind, de re-gulă, după orele 20.00, până spre dimineață. Doar o firmă este din Focșani, celelalte fiind din Galați, Constanța și București. Situația magazinelor a fost verificată în municipiu de către o echipă mixtă ATOP-Inspectoratul de Poliție Vrancea.
„O astfel de firmă are în medie cam zece puncte de lucru în țară. Poliția supraveghează îndeaproape aceste magazine și întreprinde periodic controale împreună cu Garda Financiară, OPC, DSV și DSP. Dar chiar și în cazul descoperirii unor nereguli și a suspendării activității, această măsură este atacată în instanță și suspendată, astfel că acest comerț poate continua fără probleme”, au arătat reprezentanții ATOP.
Pentru a diminua efectele consumului de substanțe etnobota-nice, ATOP va continua monito-rizarea activității magazinelor, mai ales că la nivelul Consiliului Local Focșani a fost aprobată o hotărâre prin care funcționarea magazinelor să fie permisă doar în intervalul orar 8.00-18.00.
„În condițiile în care legislația este mult prea permisivă în cazul de față, ATOP Vrancea va conti-nua să monitorizeze împreună cu organele abilitate această activitate în paralel cu acțiunile de mediatizare a efectelor nocive pe care le provoacă substanțele etnobotanice declarate încă legale”, a afirmat președintele ATOP, Åtefan Buzărnescu.
Îngrășământ pentru antidepresie
Magazinele de plante etnobotanice funcționează sub masca comerțului cu produse necesare creșterii plantelor sau îngrijirii animalelor de companie. De altfel, acesta este și motivul pentru care obțin autorizațiile de la primărie. Pe site-urile de internet produsele sunt caracterizate ca „un îngrășământ pentru plante ce conține minerale și elemente vitale necesare creșterii plantelor”. Surpriza apare la ingrediente unde principalele caracteristici ale plantelor precum turnera di-ffusa, sunt, de exemplu, sti-mularea secreției de testosteron, antidepresia, creșterea impulsului sexual.
Profituri zilnice de mii de lei
Patronii magazinelor de plante etnobotanice obțin profituri frumușele de pe urma inconștienței tinerilor. Astfel, cum un pliculeț de 0,25 g are un preț de circa 30 lei, vânzările sunt și de mii de lei pe zi, în ciuda tuturor amenzilor și a controalelor. Reprezentanții ATOP au arătat că, deși legiuitorul a prevăzut ca pentru anumite produse cumpărate de la farmacie să fie nevoie de rețetă, la vinderea unor substanțe etno-botanice nu e necesară prezentarea niciunei rețete, chiar dacă, de regulă, cumpărătorii sunt tineri cu vârste pornind și de la 16 ani. „Din păcate, toate acestea se întâmplă și pun în pericol în fiecare zi viața celor ce consumă astfel de substanțe din cauza unui vid legislativ. În listele cu substanțe interzise prevăzute de Legea nr 143/2000 privind comba-terea și consumul ilicit de droguri nu se regăsesc substanțele comercializate de magazinele de tip etnobota-nic, chiar dacă efectele sunt la fel sau chiar mai grave”, a precizat președintele ATOP, Åtefan Buzărnescu.
„Dorim să ne protejăm copiii”
Reamintim că, la inițiativa consilierilor locali PSD, a fost aprobată hotărârea prin care vânzarea produselor etno-botanice să fie realizată exclusiv între orele 8.00 și 18.00. „Zilnic sunt cazuri de intoxicări din cauza acestor plante etnobotanice. Este perfect legal să impunem un program în care să se poată comercializa aceste plante. Noi suntem o comunitate și dorim să ne protejăm copiii de astfel de accidente”, a afirmat consilierul Liviu Oloeriu la ședința Consiliului Local. Măsura a fost luată și în urma a două adrese primite de la Serviciul de combatere a criminalității organizate prin care se arăta că aceste magazine funcționează pe timpul nopții. De asemenea, consilierii locali vor să impună condiții mai dure pentru autorizarea acestor magazine. După modelul unei hotărâri aprobate de Consiliul Local Bacău, asemenea magazine ar urma să fie amplasate la cel puțin 1.000 metri de unitățile școlare, unitățile de cult.