Ediția: Sâmbătă 25 ianuarie 2025 Nr. 6800
Ediția: Sâmbătă 25 ianuarie 2025 Nr. 6800

Goală puşcă la „ia-mă nene“


Membrii echipajului de ambulanță de la Adjud s-au confruntat, ieri dimineață, cu o situație mai aparte. Aceștia au găsit pe stradă o tânără de 26 ani, din Adjudu Vechi, care era dezbrăcată complet. Mai mult, femeia făcea din mână mașinilor care treceau pe Drumul European E85. Femeia s-ar fi dezbrăcat de haine în spe-ranța că astfel o va lua cineva la ocazie, dat fiind că îmbrăcată nu  prea a făcut impresie.
Potrivit asistentei de la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Municipal Adjud, C. Å¢. a fost adusă în stare de hipotermie, iar ulterior s-a constatat că aceasta suferă de schizofrenie. După ce i s-au acordat îngrijiri medicale, pacienta a fost transportată la Spitalul de Psihiatrie din Focșani, pentru realizarea unor investigații de specialitate și acordarea unui tratament adecvat.
Schizofrenia repre-zintă un grup de tulburări psihice în care realitatea este interpretată în mod anormal. Această boală se caracterizează prin halucinații, delir, comportament și gândire dezorganizată. Persoanele cu schizofrenie se izolează de ceilalți oameni și de activitățile din jurul lor, retrăgându-se într-o lume interioară marcată de psihoză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?