Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră și în vison, strălucit veselindu-se în toate zilele. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porții lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar și câinii venind, lingeau bubele lui. Evanghelia nu spune că Lazăr ar fi cerut ceva, sau ar fi ridicat glasul așa cum au obiceiul să facă cerșetorii. Era flămând și dorea numai să se hrănească și el cu rămășițele de sub masa bogatului. Tăcea. Poate vorbea, în inima lui, cu câte cineva, dar fără grai. Domnul nu pomenește deloc numele bogatului, ci numai pe cel al săracului.
Lumea s-ar fi grăbit să-l pomenească pe bogătaș, ca pe unul vrednic de cinste, iar săracului nu s-ar fi ostenit nimeni să-i spună pe nume, chiar dacă s-ar fi știut cum îi cheamă. Dar tocmai de aceea nu pomenește Domnul numele bogatului: ca să nu cinstească pe cel cinstit de oameni, ca să arate că alta, cu totul alta e judecata lui Dumnezeu decât a oamenilor. El nu a venit pe pământ ca să imite purtarea oamenilor față de oameni, ci să arate cum se poartă cerul cu oamenii! Niciuna din fărădelegile bogatului nu e pomenită în pilda aceasta, afară de o nelegiuire: nesocotirea peste măsură a omului, a lui Lazăr, a sărăciei și amărăciunii acestuia. Să fi apărut la poarta acestui bogat un Lazăr avut, înfloritor, bine îmbrăcat, fără îndoială că ar fi fost bine primit și poftit înăuntru așa cum se cuvine unui om. Bogatul însă nu vedea în Lazăr, în rănile și nefericirea lui, un om. Talantul și l-a îngropat în pământ, în tina trupului, și nimeni n-a câștigat nimic de pe urma lui. Inima i s-a îngreunat de mâncare și de băutură (Luca 2l, 34), și a orbit cu totul pentru lumea duhovnicească. Sufletul bogatului era tot atât de plin de bube ca și trupul lui Lazăr. Sufletul bogatului era aidoma trupului lui Lazăr, iar trupul lui Lazăr icoana vie a acelui suflet. Dumnezeu a așezat față în față doi oameni, ca să se oglindească unul în celălalt: unul într-un palat și celălalt la poartă. Strălucirea dinafară a bogatului era oglinda stării lăuntrice a lui Lazăr, iar rănile deschise ale lui Lazăr, oglinda stării lăuntrice a bogatului. Åži a murit săracul și a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit și bogatul și a fost înmormântat. Åži în iad, ridicându-și ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam și pe Lazăr în sânul lui. Åži bogații și săracii mor. Nimeni nu se naște în această lume ca să trăiască în ea pentru totdeauna, căci această lume e pieritoare și își așteaptă sfârșitul. Bogații mor suspinând pentru lumea aceasta săracii mor suspinând pentru lumea de dincolo. Părăsind lumea, bogatul părăsește strălucire, desfătare și belșug. Lazăr părăsește foame, răni și câini.
În dar ați luat, în dar să dați!
Sfinții Făcători de Minuni și Doctori fără de Arginți Cosma și Damian împreună cu mama lor Teodota erau originari din Asia Mică. Tatăl lor care era necredincios a murit când ei erau încă copii. Mama i-a crescut în evlavia creștină. Prin exemplul vieții ei și prin citirea cărților sfinte, Sf. Teodota a păstrat puritatea vieții copiilor ei prin respectarea poruncilor lui Dumnezeu, ajutându-i să devină bărbați virtuoși și drepți. Educați și formați ca doctori, ei au primit în dar harul vindecării trupurilor și sufletelor bolnave prin puterea rugăciunii. Ei vindecau chiar și animale. Din iubire curată față de Domnul și față de semeni ei nu luau niciodată plată pentru serviciile lor. Astfel, ei respectau porunca Mântuitorului Nostru Iisus Hristos care a spus: „În dar ați luat, în dar să dați” (Matei 10,8). Faima Sfinților Cosma și Damian s-a răspândit în toată regiunea și oamenii i-au numit doctori fără de arginți. Odată, sfinții au fost chemați la căpătâiul unei femei foarte grav bolnave, pe nume Paladia, care nu a mai găsit vindecare la niciun doctor. Cei doi sfinți, numai prin credință și puterea rugăciunii au reușit să o vindece pe aceasta, care s-a sculat perfect sănătoasă și a dat slavă lui Dumnezeu. Dorind să-i răsplătească pentru binele făcut, Paladia s-a îndreptat spre Damian, arătându-i trei ouă și zicând: „Ia acest dar în numele Sfintei Treimi Dătătoare de Viață, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt”. Auzind numele Sfintei Treimi doctorul fără de arginți nu a îndrăznit să refuze. Când a auzit Cosma întâmplarea, s-a întristat crezând că făcând aceasta fratele său a încălcat porunca. Pe patul de moarte, el a cerut ca fratele său să nu fie înmormântat lângă el. Sf. Damian s-a stins și el din viață la scurt timp și toți se întrebau unde va fi îngropat. Dar Dumnezeu a făcut o minune printr-o cămilă, pe care „doctorii” au vindecat-o și care glăsuind cu voce omenească le-a spus să nu se îndoiască și să-l pună pe Damian lângă Cosma pentru că Damian nu a acceptat ouăle de la femeie drept plată ci din respect pentru numele lui Dumnezeu. Sfintele trupuri ale doctorilor fără de arginți au fost îngropate împreună în Thereman (Mesopotamia). După moartea lor s-au înfăptuit multe minuni.
Sf. Cosma și Damian, protectorii căsniciilor creștine
În Thereman, aproape de biserica Sfinților Cosma și Damian, trăia un om pe nume Malchus. Într-o zi el a plecat în călătorie, lăsându-și femeia singură pentru o perioadă destul de lungă. Înainte să plece el s-a rugat la biserica „doctorilor fără de arginți” să aibă grijă de nevasta lui. Dar vrăjmașul omului a luat chipul prietenului lui Malchus uneltind uciderea femeii. El i s-a arătat femeii spunându-i că l-a trimis bărbatul ei să o ia și să o ducă acolo unde era el. Crezându-l, ea s-a dus cu el și când au ajuns într-un loc pustiu vrăjmașul a vrut să o omoare. Văzând pericolul care o păștea, femeia s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să o ajute. Atunci au apărut doi bărbați înfricoșători care l-au alungat pe diavol și acesta a căzut de pe o stâncă. Cei doi au condus-o pe femeie acasă unde ajungând, ea s-a închinat și i-a întrebat care le este numele ca să le poată mulțumi toată viața. Ei au răspuns că sunt slujitorii lui Dumnezeu, Cosma și Damian, după care s-au făcut nevăzuți. Tremurând de uimire și bucurie, ea a povestit la toată lumea minunea și a mers la icoana binefăcătorilor ei rugându-se și mulțumind lui Dumnezeu. De atunci, cei doi sfinți sunt considerați protectori ai sfințeniei căsniciilor creștine, precum și dătătorii de armonie în viața soților. Sărbătorirea lor se face până și în Rusia din vremuri străvechi.
