Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785

S-a „cinstit” cu insecticid


Un bărbat de 68 de ani, din Vidra, a ajuns în cursul zilei de marți în stare gravă la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani, după ce a încercat să se sinucidă. Bărbatul a ingerat voluntar o soluție toxică pentru purici și a consumat alcool în exces, cu scopul de a pune punct vieții din cauza unor probleme familiale. Pacientului, care intrase în comă, i s-a acordat terapie de urgență de către medicii de la UPU și a fost internat la Secția de Terapie Intensivă. „Pacientul a ieșit din starea comatoasă așa că, în momentul de față, este internat la Secția de Interne a spitalului și se află în afara oricărui pericol”, a declarat Alina Pelin, purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani.
Medicii susțin că gesturile necugetate de acest gen au motivații din ce în ce mai diferite – de la situații dificile în familie, până la probleme amoroase sau note proaste – dar ele pot fi evitate chiar de membrii familiei sau de o supraveghere psihologică continuă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?