Trășculescu&co au organizat, ieri, un simulacru de alegeri cu final cunoscut la șefia PDL din municipiu. După o noapte petrecută la un night focșănean împreună cu doi bețivi ratați care au pretenții de bloggeri, Alin Trășculescu și Honorius Prigoană jr. au decis viitorul pedeliștilor din Focșani. La un hotel din Focșani au fost aduși delegații care știau că trebuie să îl voteze pe Nicu Tănase pentru funcția de președinte al organizației municipale, deși acesta era unicul candidat. Chiar și așa au fost vreo 9 voturi împotriva fostului țărănist emigrat la pedeliști.
Caricatura de alegeri organizate de PDL arată, dacă mai era nevoie, degringolada în care se află organizația portocaliilor vrânceni. Cu un șef interimar căruia îi tremură scaunul la fiecare voce mai puternică, PDL nu mai discută cu nimeni și vrea doar să își conserve puterea internă astfel încât să nu piardă din mână bursa posturilor din instituțiile publice. De altfel, în funcțiile de conducere ale organizației municipale au fost aleși șefi de instituții sau consilieri locali sau foști directori de deconcentrate, adică oameni care au finanțat partidul.
Alegerile din Focșani s-au desfășurat pe fondul nemulțumirilor crescute ale șefilor de organizații locale. Cum aceștia decid șeful organizației vrâncene, interimarul Trășculescu se teme că peste o lună ar putea rămâne fără funcție și nu mai are cum să justifice jeep-ul pe care și l-a tras după ce a ajuns în Parlament. Pedeliștii vrânceni ridică tot mai mult grasul și acuză că, la Focșani nu au cu cine să discute din conducerea județeană a partidului. Åefii organizațiilor locale s-au plâns în mai multe rânduri că Trășculescu, Mustea și Tănase petrec mai mult timp prin capitală decât în Vrancea iar problemele localităților nu sunt rezolvate. Mai mult, deși au promis că aduc bani în Vrancea pentru diferite proiecte ale localităților, Trășculescu&co nu au reușit să facă nimic iar oamenii le arată obrazul pedeliștilor. Au fost chiar voci din partid care i-au cerut lui Alin Trășculescu să lase conducerea organizației în favoarea unei persoane din Focșani. Oamenii erau nemulțumiți și pentru că nu au primit funcții în deconcentrate pe măsura afișelor lipite sau a găleților dăruite. Se spune chiar că Nicu Tănase ar fi ridicat în Biroul Permanent problema directorilor de instituții deconcentrate care nu știu unde este sediul PDL. De altfel, pedeliștii au anunțat în urmă cu circa o lună că fac o analiză a șefilor de deconcentrate, ca și cum acestea ar fi simple anexe la partidul portocaliu și nu instituții publice.