Campanie electorală prin licee

0
215


Elevii intrați în febra campaniei electorale, în vederea desemnării noilor președinți ai Consiliilor Locale ale Elevilor, au avut ieri o ultimă zi în care    și-au mai putut convinge colegii să îi voteze. Iuliana Vinte, o elevă ambițioasă din clasa a X-a, a devenit liderul liceenilor de la Liceul Pedagogic „Spiru Haret”. În urma alegerilor ce au avut loc miercuri, ea a reușit să strângă 302 voturi, dintr-un total de 650 de voturi valabil exprimate. Cinci tinere domnișoare au candidat pentru mult râvnita funcție, acestea având la dispoziție o săptămână pentru a-și face cunoscute ideile și programele, în speranța că vor atrage de partea lor un număr cât mai mare de simpatizanți. Printre promisiunile vehi-culate de câștigătoare se numără implicarea unității de învățământ în derularea cât mai multor proiecte, tipărirea unei reviste școlare și chiar înființarea unui post de radio. „Liceenii au privit participarea la vot cu maxim interes, lucru dovedit de faptul că nu au existat buletine de vot anulate. A fost pentru prima dată când au votat toți elevii liceului și nu doar șefii de clasă. Participarea mare la vot demonstrează încă o dată seriozitatea cu care ei au privit acest prim exercițiu democratic, la care au luat parte. Eleva câștigătoare este în clasa a X-a și a declarat că vrea să nu îi dezamăgească pe cei care au votat-o și se va strădui să îndeplinească toate proiectele pe care și le-a asumat”, au spus reprezentanții Liceului Pedagogic „Spiru Haret” din Focșani. La procesul de votare a asistat și un membru observator, în persoana lui Nicolae Stoicea, reprezentant al Asociației Pro Democrația.         

***

La Colegiul Național „Al. I. Cuza”, a fost organizată, ieri, o dezbatere între contracandidații la fotoliul de lider al liceenilor, ce a fost moderată de profesoara Gabriela Obodariu, președinte al Asociației Pro Democrația, filiala Focșani. Dezbaterea a pus practic punct campaniei electorale derulată în rândul liceenilor în perioada 12 – 21 octombrie. Tinerii cu simț întreprinzător au avut la dispoziție trei zile pentru a-și convinge colegii că merită să fie votați. În tot acest timp, adolescenții și-au prezentat proiectele pe care intenționează să le pună în aplicare, odată ajunși în postura de lider. Alegerile la Colegiul Național „Al. I. Cuza” vor avea loc astăzi și se vor derula respectând principiile unor alegeri cu miză reală. Președintele nou ales va avea printre atribuții participarea la Consiliul de Administrație al școlii, în cadrul căruia va reprezenta interesele elevilor, dar și reprezentarea intereselor elevilor în Consiliul Local al Elevilor, respectiv Consiliul Județean al Elevilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here