În perioada 21 – 23 octombrie, Federația Română de Handbal organizează, la Oradea, în Sala „Antonio Alexe”, Trofeul Carpați la handbal masculin, cu participarea următoarelor echipe: Belarus, Macedonia, Tunisia și România.
În programul competiției mai figurează și o Festivitate de retragere a jucătorilor care au participat la peste 100 de jocuri în echipa națională de seniori. Munca de o viață în slujba performanței la echipa de club, dar în special la lotul național nu a fost uitată. Pentru anii de sacrificiu Federația Română de Handbal a decis să își premieze valorile.
Astfel, sportivii cu peste 100 de selecții în lotul național vor primi titlul de membru de onoare al FRH alături de flori, diplome și plachete de excelență. Printre cei care vor fi re-compensați de FRH se află și fosta glorie a handbalului focșănean, Costică Neagu, sportiv care a pus umărul în anii 1990 la rezultatele obținute de Naționala României.