Se caută olimpici

0
268


Elevii pasionați de tainele matematicii sunt invitați să participe la o nouă etapă a Concursului Gazeta Matematică – „ViitoriiOlimpici”. Competiția își propune să îi stimuleze și totodată să îi pregătească pe elevi, în vederea participării la olimpiadele școlare naționale. Competiția „ViitoriiOlimpici” se desfășoară on-line, prin intermediul site-ului www.viitoriolimpici.ro, în 13 etape. Prin înscrierea la concurs, participanții au posibilitatea să se cunoască și să-și compare performanțele înainte de începerea Olimpiadei Naționale, care va avea loc în primăvara anului viitor.
Prima etapă a concursului „ViitoriiOlimpici” a debutat în data de 5 octombrie și se va încheia pe data de 2 ianuarie 2011. Etapa secundă va începe pe 25 octombrie și se va încheia pe data de 2 ianuarie 2011. Ultima etapă a concursului va începe pe data de 8 noiembrie a.c. și se va încheia pe data de 9 ianuarie 2011. Până în prezent, patru elevi din Vrancea și-au testat cunoștințele gratuit și on-line. Rezultatele obținute de ei nu au fost dintre cele mai bune. Cel mai bun punctaj l-a obținut până în prezent Elena Maria Mihu, elevă la Åžcoala de Arte și Meserii din Vârteșcoiu, care a reușit să se plaseze pe locul 44 în clasamentul general. Bogdan Alexandru Bălăceanu, elev la Åžcoala „Duiliu Zamfirescu” din Focșani, a reușit la rândul său să acumuleze 600 de puncte, clasându-se astfel pe locul 50.
Tot ce trebuie să facă elevii pentru a spera la un loc cât mai sus în clasament este să citească cu atenție articolele postate pe site-ul www.viitoriolimpici.ro, să răspundă la testele postate pe aceeași adresă și să trimită răspunsurile considerate corecte în cel mai scurt timp posibil. De asemenea, partea offline a competiției constă în rezolvarea cât mai multor probleme din „Gazeta Matematică”, pe care elevii vor trebui să le trimită prin poștă pe adresa Str. Academiei, nr. 14, Sector 1, cod 010014, București, cu mențiunea „Pentru Concursul Gazeta Matematică și ViitoriOlimpici.ro”. Cei mai tari elevi la mate-matică pot câștiga un loc în cadrul taberei „Viitorilor Olimpici”.
Proiectul a fost creat la inițiativa Societății de Åžtiințe Matematice din România și se adresează elevilor din clasele IV-XII.  Principalul inițiator al proiectului este Radu Gologan, președintele Societății de Åžtiințe Matematice din România. Din echipa de lucru mai face parte și Cristian Alexandrescu, profesor la Colegiul Național „Ion Creangă” și inspector general în cadrul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here