Sărbătoare la CCD

0
374


Reprezentanții Casei Corpului Didactic (CCD) „Simion Mehedinți” din Focșani au poposit ieri la Åžcoala din Soveja, pentru a petrece puțin timp în compania elevilor. Vizita a fost prilejuită de „Zilele Casei Corpului Didactic «Simion Mehedinți»” și a constituit o adevărată lecție de istorie, în cadrul căreia un veteran de război, în vârstă de 88 de ani, le-a povestit copiilor despre experiențele trăite de el, dar și de alți camarazi de-ai săi, în timpul conflagrațiilor din cel de-Al II-lea Război Mondial. Elevii au ascultat istorisiri importante din viața și activitatea lui Simion Mehedinți. Tot ieri, și tot la Soveja, a fost organizată o expoziție în care a fost prezentat portul popular, dar și un stand delicios, unde au stat frumos aranjate cele mai gustoase bucate tradiționale pregătite de gospodinele din Soveja. Activitățile dedicate „Zilelor Casei Corpului Didactic «Simion Mehedinți»” continuă și mâine, printr-un cerc metodico-științific al bibliotecarilor școlari și al responsabililor Centrelor de Documentare și Informare, urmat de lansarea cărții „Educația permanentă. Paradigma filosofică și pedagogică”. Activitățile vor fi găzduite de instituția sărbătorită, tot aici urmând a fi prezentată și o expoziție, sub genericul „Simion Mehedinți-savantul geograf și pedagogul creștin”. Activitatea va fi organizată în cola-borare cu Asociația „Simion Mehedinți” din Focșani, și va fi prezentată de conferențiar doctor Costică Neagu. Vineri, reprezentanții CCD se vor îndrepta către Grupul Åžcolar „Simion Mehedinți” din Vidra, unde va fi organizată, cu elevii, o activitate similară celei din Soveja și de la care nu vor lipsi dezbaterile sau expozițiile. Sâmbătă, profesorii de limbă română sunt invitați să participe la o excursie documentară, organizată la Biblioteca Centrală Universitară din București. Potrivit profesoarei Janet Popoiu, directorul CCD din Focșani, s-au înscris la această activitate 32 de persoane. Oferta rămâne deschisă celor interesați, până la ocuparea celor 42 de locuri puse la dispoziție. „Am pregătit multe surprize și activități interesante și pe gustul tuturor. Avem expoziții, o lansare de carte și vom organiza, de asemenea, acea excursie interesantă la București”, a declarat Janet Popoiu, directorul CCD.

CCD „umblă” la imaginea virtuală

Reprezentanții CCD nu sunt activi doar în organizarea de activități practice cu elevii și profesorii. Săptămâna viitoare, instituția va lansa un nou site. Informaticienii instituției lucrează la ultimele detalii în ceea ce privește postarea a cât mai multe documente și informații, dar totodată lucrează la imaginea site-ului, ce se dorește a fi mai interactivă și mai prietenoasă cu utilizatorii. Adresa va fi aceeași ca și cea utilizată până în prezent, mai exact http://www.ccdfocsani.ro/, însă reprezentanții instituției promit că ceea ce vor vedea va fi cu adevărat o surpriză pentru iubitorii internetului și nu numai. „Venim cu un site nou, cel mai pro-babil va fi gata și îl vom lansa săptămâna viitoare. Am adăugat lucruri noi. Site-ul va fi mai atractiv și mai bine structurat”, a adăugat directorul Casei Corpului Didactic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here