După câteva nopți în care temperaturile au scăzut brusc, Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon”din Focșani a început furnizarea de agent termic. Astfel, încă de joia trecută calorife-rele au început să se dezmorțească și să dea căldură. Acest lucru a venit la ce-rerea pacienților și medicilor instituției care s-au plâns de frig. Ca urmare a acestui lucru, condu-cerea spitalului a decis ca din data de 8 octombrie să se înceapă furnizarea agentului termic. Cu toate acestea, încălzirea secțiilor și saloanelor spitalului funcționează după un program bine stabilit. În fiecare seară, începând cu ora 19 până dimineață la ora 8 pacienții și cadrele medicale ale spitalului se bucură de energia termică. Deocamdată, agentul termic nu este furnizat și în timpul zilei pentru că temperaturile nu sunt foarte scăzute, dar odată cu instaurarea anotimpului rece, căldura va fi furnizată pe parcursul întregii zile.