Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Handbalul adjudean are nevoie de ajutor


Handbaliștii din Adjud au nevoie de sprijin pentru a putea ajunge și chiar să depășească performanțele remarcabile obținute în anii anteriori.  În acest an trei jucători de la CSS Adjud au fost transferați la alte echipe, confirmând valoarea lotului. „Ne-am despărțit de prima promoție a unor jucători de excepție, astfel Alin Petre și Alexandru Toșa au fost transferați la echipa de Liga Națională, Universitatea Suceava iar Marian Oană la Politehnica Iași” a precizat Emil Dumitru. Antrenorii care i-au pregătit pentru a înfrunta adversarii au fost: Lenuța Dumitru, Adrian Dumitru, Narcis Cristea și Emil Dumitru. Antrenamentele, fără de care nu ar putea să aducă Adjudului atâtea medalii, au loc în Sala Municipală, care este foarte aglo-merată, iar finalizarea Sălii Sporturilor de la Liceul „Emil Botta” ar aduce clubului mai multă eficiență din partea echipelor și totodată mai multe victorii. De altfel, CSS Adjud nu are un mijloc de transport propriu pentru deplasarea în țară. „Ducem lipsă de un mijloc de transport propriu, care ne-ar fi de un real folos pentru parti-ciparea la jocurile de pregătire și oficiale” a declarat Emil Dumitru, unul din membrii Clubului Sportiv Åžcolar. Susținerea acti-vităților clubului și a muncii sportivilor au fost asigurate și de câțiva sponsori din municipiu precum Victor Roman, Ionuț Moraru, Titi Carabulea și firma Prescom. Pentru a ajunge la aceste performanțe, se cere lucru în echipă, întelegere între membrii echipei, perseverență, răbdare, și mai ales multe ore petrecute în sălile de antrenament, de aceea handbalul trebuie făcut din plăcere și nu din obligație. Victoriile nu se obțin așa ușor, ci trebuie pregătire intensă în condiții optime cu un număr suficient de catedre de handbal, ceea ce îi lipsește Clubului Sportiv Åžcolar Adjud. „Speranța noastră este ca, într-un viitor apropiat, Adjudul să devină club independent, cu cel puțin 4 catedre de handbal, ținând cont că întâlnim cluburi și licee unde sunt peste 10-12 profesori de handbal, maximizându-se, astfel, eficiența” a precizat Emil Dumitru, profesor de sport la Liceul „Emil Botta” și fost antrenor la CSÅž Adjud.

Handbaliștii din Adjud au fost vicecampioni naționali

Clubul Sportiv Åžcolar Adjud este cunoscut, în special, în Vrancea pentru victoriile obținute în urma unei muncii asidue și a perseverenței antrenorilor și sportivilor. Prima catedră de handbal a fost înființată în 1992 la CSS Adjud, antrenoare fiind prof. Lenuța Dumitru, iar în 1993 și 1994 s-au mai înființat două, avându-i ca antrenori pe Emil Dumitru și Narcis Cristea. Până în 1992, activitatea clubului s-a desfășurat sub titulatura de Liceul de Chimie Adjud. Primele „roade” ale handbalului adjudean au apărut în momentul în care s-au înființat catedre de specialitate în paralel cu fondarea unor clase cu profil sportiv la Åžcoala nr. 4, actualmente școala „Mareșal Alexandru Averescu”. În 1999 echipa Liceului „Emil Botta” Adjud, având în componență sportivi de la CSÅž (Adrian Dumitru, Nicu Babeș, Bogdan Talpău, Marian Nechita, Cristi Croitoru) a obținut medalia de bronz la Campionatul Åžcolar de la Alexandria. Până în anul 2000, au participat la diferite acțiuni ale lotului național sportivi precum: Daniel Ciura, Ionuț Moraru, George Nica, Cătălin Plantoș și Andrei Ghimpu. Echipa de juniori III s-a clasat pe locul 8 în 2000 și 2002 la turneul de la Brăila. Această perioadă s-a caracterizat cu rezultate mulțumitoare, lipsa unei săli de antrenament s-a răsfrânt asupra rezultatelor echipelor, nereușind să obțină medalii. Anii 2005 și 2006 au fost cei mai buni pentru handbalul adjudean, deoarece în 2005 echipa de juniori IV devine campioană națională la turneul de la Iași, avându-i în componență pe Claudiu Matei, Robert Banu, Cătălin Dorneanu, Cosmin Bejan, George Ailenei, Alexandru Toșa, Răzvan Bucur, Marian Oana, Cătălin Bordei, Serban Corcodel și Ionuț Iordan. Tot echipa de juniori 4 devine în 2006 vicecampioana României, adăugându-se doi noi jucători: Cătălin Bodin și Alin Petrea. Sportivul Cătălin Bodin a fost cooptat în Centrul de Excelență de la Sighișoara, unde a participat la diferite activități ale Lotului României la Campionate Mondiale, Europene. În 2007, echipa de juniori 4 ocupă locul I la Festivalul Handbalului Juvenil, Baia-Mare, echivalentul unui campionat național, Gabriel Stoian a fost declarat cea mai mare speranță. Echipa de juniori 3 câștigă medalia de bronz în 2008 la Sighișoara și 2009 (Cluj), învingând echipele Clubului sportiv școlar Sf. Gheorghe, respectiv LPS-Timișoara. Sportivii care făceau parte atunci din echipa de juniori III erau: Vasile Ungureanu, Răzvan,Florin Secară, Gabriel Stoian, Cosmin Chiper,Ovidiu Petre, Ionuț Bejan, Costel Enache, Eduard Darie, Alin Stoica și Alexandru Cojocaru, ultimii doi fiind golgheterii competițiilor. Rezultate deosebite s-au mai obținut în 2007 cu juniorii 2, locul 5 la Sighișoara iar în 2008, locul 8 la Plopeni. Handbaliștii de la CSS au participat și cu echipele Liceului „Emil Botta” la diferite finale și etape de zonă la nivel gimnazial și liceal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?