Doi vrânceni au ajuns în fața judecătorilor din Adjud, unul dintre ei ca inculpat, celălalt ca victimă. Ionel Bozian este acuzat de vătămare corporală din culpă, pentru că în ziua de 26 octombrie 2009 l-a agresat fizic pe Vasile Oiță, fracturându-i umărul, pe fondul geloziei. Partea vătămată precizează că nu a avut nicio relație cu soția inculpatului și că acesta l-ar fi bătut fără motiv, pe fondul consumării băuturilor alcoolice.
Avocatul apărării a cerut instanței de judecată achitarea inculpatului Ionel Bozian, din prisma faptului că acesta a acționat în legitimă apărare, deoarece victima a încercat să-l lovească cu o piatră pe fondul unor probleme mai vechi.
Aceste afirmații ale avocatului apărării au iscat, în sala de judecată, o ceartă între cele două părți, terminată cu scoaterea din incintă a victimei și a familiei acestuia. Curtea a rămas în pronunțare.