Premii pentru dansatorii Clubului „Elite“

0
738


Perechea de dansatori Miruna Roșca și Iulian Mohonea s-a clasat pe locul I, la categoria începători, din cadrul celei de-a XV-a ediții a Concursului Internațional „Transylvanian Grand Prix”. Competiția organizată la Brașov, în perioada 1-3 octombrie, a reunit perechi de dansatori din 10 țări.
Micuții și talentații dansatori, pregătiți la Clubul „Elite” din Focșani, nu sunt singurii care au obținut rezultate de excepție la concursurile de specialitate la care au participat. Perechile Claudia Manta și Alin Stanciu și respectiv Andrei Dumitrescu și Andra Cristea au ajuns în marea finală a unui alt concurs de dans destinat amatorilor, la fel ca și perechea de finaliști Mădălina Pătrașcu și Daniel Cozma.
La concursurile de open internațional, clubul „Elite” a fost reprezentat de perechea formată din Cristian Hariga și Noemi Dragu. Perechea a ajuns în finală la categoria 14-15 ani dansuri standard și pe locul IV la categoria superioară de vârstă 16-18 ani. Cei doi talentați dansatori au reușit calificarea în semifinală, devansând perechi  mult mai experimentate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here