Patru persoane sunt cercetate de polițiști pentru că au băut prea mult și au făcut scandal.
Astfel, vineri seara, la ora 20.20, polițiștii din orașul Mărășești au fost sesizați despre faptul că Gheorghiță C., de 37 de ani, din localitate, a fost victima unei agresiuni, comisă de Ionel S., de 51 de ani, tot din Mărășești. În urma verificărilor, s-a stabilit că Ionel S. și-a arătat mușchii în timp ce se afla în mijlocul străzii. Băut fiind, între el și victimă a apărut din senin un conflict, iar agresorul și-a făcut dreptate cu pumnul. Victima a ajuns la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani, unde medicii l-au diagnosticat cu traumatism cranio-facial prin agresiune. Bătăușul își va primi pedeapsa în funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare victimei pentru refacere.
Alcoolul i-a luat mințile și unui bărbat din Gologanu, care și-a lovit mama și cumnata. Când au ajuns la locuința agresorului, polițiștii l-au surprins pe Mihai U. chiar în fapt, în timp ce-i aplica o corecție cu pumnii cumnatei sale. După ce spiritele s-au calmat, oamenii legii i-au aplicat scandalagiului o sancțiune contravențională.
Sâmbătă seara, nebunia i-a apucat și pe doi tineri din Măicănești. Ionuț M., de 20 de ani, și Cătălin M., de 24 de ani, au consumat ceva alcool, iar la un moment dat s-au luat la ceartă cu patronul unui bar din localitate. Nervoși peste măsură, cei doi tineri au spart geamul localului. Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere și violare de domiciliu.