Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

10.000 de cadre didactice protestează în Piaţa Victoriei


Aproape 10.000 de cadre didactice din toate județele țării sunt așteptate la mitingul FSLI care va avea loc la Palatul Victoria, marți, de Ziua Mondială a Educației, liderii sindicali chemându-i pe părinți și pe studenți să se alăture acțiunii, pentru a salva școala românească.
Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Aurel Cornea, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că mitingul din Piața Victoriei va avea loc între orele 11.00 și 12.30, după care sindicaliștii vor merge în marș pe Calea Victoriei, până la sediile ministerelor Muncii și Educației, unde vor depune memorii cu revendicările perso-nalului din învățământ.
Liderii FSLI au anunțat că la acțiunea de protest sunt așteptate între 8.000 și 10.000 de persoane. La finalul mitingului, sindicaliștii vor pleca într-un marș de protest, între orele 12.30 și 13.30, pe traseul Piața Victoriei, sediul Ministerului Muncii, sediul Ministerului Educației. De la ora 13.30 până la 14.00, sindicaliștii vor protesta la sediile celor două ministere, iar între 14.00 și 15.00 este programată plecarea acestora, din Piața George Enescu, cu autocarele cu care au venit în Capitală.
Întrebat dacă marți, în ziua mitingului, elevii vor face cursuri conform orarelor școlare, Cornea a spus că aceștia vor participa la activități specifice dedicate Zilei Educației, explicând că poate fi vorba și de activități sportive, ieșiri în aer liber sau vizite la muzee.
Secretarul general al FSLI a completat spunând că elevii, în cadrul acestor activități, pot merge și în vizită la Guvern sau la Președinție.

Sindicaliștii cer salarii decente pentru personalul din educație, coeficienți mai mari în grila din noua Lege de salarizare unitară și majorarea salariului minim la 750 de lei.
Aceștia mai solicită adoptarea noii Legi a educației, care este blocată în Senat, după o dezbatere reală cu sindicatele, în Parlament, nu prin asumarea răspunderii Guvernului, așa cum a anunțat premierul Emil Boc.

De asemenea, sindicaliștii cer oprirea disponibilizărilor din învățământ, liderii FSLI precizând că în 2010 au dispărut 15.000 de posturi, după ce în 2009 au fost reduse alte 17.000.

Printre revendicări se mai numără respectarea condițiilor igienico-sanitare în toate școlile, având în vedere că 10 la sută dintre școli nu au autorizație sanitară de funcționare, transport școlar și manuale noi pentru toți elevii, modificarea programelor școlare, depolitizarea învățământului și reducerea vârstei de pensionare de 65 de ani propusă în legea pensiilor.
„În 2010, învățământul românesc arată astfel: 2.000 de unități de învățământ nu au aviz sanitar de funcționare din cauza condițiilor insalubre, sute de școli sunt fără apă curentă, grupuri sanitare, mobilier funcțional sau alte dotări, sute de elevi fac naveta pe jos, deși statul trebuie să le asigure mijlocul de transport către școală”, a declarat Aurel Cornea.

Este pentru prima dată când FSLI organizează acțiuni de protest pentru a cere îmbunătățirea sistemului de învățământ, nu doar majorări salariale. Liderul FSLI a mai spus că președintele Traian Băsescu intenționează să închidă 3.000 de unități de învățământ, dar dacă va aplica această măsură fără să asigure logistica necesară pentru transportul elevilor către noile unități de învățământ, va încălca dreptul legal la educație.
Secretarul general al FSLI a mai spus că, începând de duminică, pe site-ul federației a fost postată o petiție pe care ar trebui să o semneze toți cei nemulțumiți de actualul sistem de învățământ.

Petiția – care va fi înaintată Ministerului Educației, Guvernului, Parlamentului și Președinției – militează pentru adoptarea Legii educației astfel încât să asigure reformarea sistemului, acordarea a cel puțin șase la sută din PIB pentru educație, revenirea la salariile din decembrie 2009 pentru perso-nalul didactic, corelarea programelor școlare cu cerințele de pe piața muncii, combaterea abandonului școlar, stoparea reducerilor de personal și asigurarea posturilor necesare funcționării învățământului în condițiile legii.

Åži Federația Educației Naționale, alături de Federația „Spiru Haret” au anunțat că vor ieși în stradă pe 5 octombrie. Membrii celor două federații din învățământ, unite într-o alianță, vor participa la un miting la Cotroceni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?