Liderii de sindicat vor preda mai puţin

0
738


Liderii de sindicat din sistemul de învățământ au primit derogare de la catedră. Inspectoratul Åžcolar Județean (ISJ) Vrancea a primit în acest sens o notă oficială din partea Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului. Potrivit adresei, profesorii care sunt lideri pe linie sindicală vor beneficia de derogare de la catedră, pentru că se consideră că aceștia își ocupă timpul și cu reprezentarea intereselor dascălilor. Astfel, este degrevat de o normă învățătorul Tudor Emil, care preda la Åžcoala Vizantea Răzășească, iar de jumătate de normă va fi degrevat Petre Râpeanu, profesor de geografie la școala din Milcovul. Ambii sunt liderii sindicaliștilor din învățământ afiliați la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) Vrancea. Degrevată de la jumătate din normă va fi și Paulina Roșcan care conduce frâiele Federației Educației Naționale (FEN) Vrancea. Membrii județeni ai FSLI au fost desemnați ca și interimari până la alegerile din primăvară când, prin vot deschis, se va desemna noua echipă care va reprezenta interesele profesorilor vrânceni. Grigore Constantin și Constantin Dragomir, până nu demult lideri ai FSLI Vrancea, vor ieși la pensie și din acest motiv au renunțat la degrevări, cedând locul altor persoane mai tinere. „Am primit de circa două săptămâni notă din partea Ministerului Educației în ceea ce privește degrevarea de pe post a liderilor de sindicate. Ele sunt puse în practică în școli”, a spus Stan Rogoz, inspector școlar general în cadrul Inspectoratului Åžcolar Județean Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here