Căminul pentru Persoane Vârstnice din Focșani a fost extins și alți 20 de pensionari se pot muta acolo. Pentru pensionarii care nu reușesc să se mai gospodărească singuri, viața într-o astfel de instituție este ideală. Contribuția este de 560 de lei lunar, dar poate varia și în funcție de pensia beneficiarului.
Lucrările de extindere a Căminului pentru Persoane Vârstnice din Focșani se apropie de final. În aproximativ două săptămâni, douăzeci de bătrâni care nu se mai pot gospodări singuri sau pentru care facturile au devenit o povară, se vor putea muta în Cămin. Până în prezent, și-au depus deja dosarele cincisprezece vârstnici, cinci locuri fiind încă vacante. „Lucrările care au putut fi efectuate cu fonduri structurale, obținute de primărie, vor fi gata la termen. Pe lângă cele zece camere a câte două locuri, vom avea și spații pentru kinetoterapie și activități antistres, dar și un lift sau spălătorie proprie”, spune Anca Apostol Lărgeanu, directorul instituției.
Proiectul vine în sprijinul vârstnicilor pentru care „acasă” înseamnă cămin. Prin noile îmbunătățiri aduse, nu numai că numărul beneficiarilor va crește, dar și condițiile de viață, cazare și petrecerea timpului liber vor fi altele. Urcatul scărilor nu va mai fi o povară pentru bătrânei, pentru că liftul care va fi instalat le va fi de un real sprijin.
Tot pentru ca bătrânețile beneficiarilor să fie mai ușoare, va fi montată și o rampă pentru persoanele cu dizabilități și două încăperi le vor sta la dispoziție pentru petrecerea timpului liber. Bătrânețea aduce cu sine și căință, așa că fost proiectată și o capelă, respectiv o cameră mortuară, în cazul în care unul dintre bătrâni ar deceda. Spălătoria proprie este o noutate, la fel ca și liftul. Până în prezent, Căminul pentru Persoane Vârstnice avea un contract externalizat, încheiat cu o spălătorie din oraș.
Bătrânețe instituționalizată…
Angajații Căminului pentru Vârstnici fac tot posibilul pentru ca beneficiarii să se simtă ca acasă.
Astfel, instituția a încheiat parteneriate cu grădinițe și școli, ai căror elevi îi vizitează pe bunici la zile festive și le oferă spectacole cu cântece, poezii și chiar cadouri. Până și deținuții de la Penitenciarul Focșani îi vizitează pe bătrâni, cele două instituții având încheiat, de asemenea, un parteneriat.
Anul acesta, Ziua Internațională a Vârstnicilor nu va fi serbată cu fast ca în alți ani pentru că sponsorizările lipsesc, dar bunicii se vor bucura de un meniu deosebit. „Pe 1 octombrie, când se va sărbători ziua persoanelor vârstnice, nu vom mai avea serbare ca în alți ani. Anul acesta nu ne-a mai sponsorizat nimeni. Vor avea parte însă de un meniu deosebit față de alte zile, în care am ținut cont și de părerea lor. Mulți cred că acești bătrâni sunt triști sau că au o viață grea, dar ei au un trai cât se poate de normal. Au voie să iasă, să se plimbe. Pentru că vârsta este înaintată, pot ieși pe bază de bilet de voie. Ieșirile lor sunt oarecum contabilizate și în caz că nu reușesc să respecte ora de pe bilet, dau telefon și ne spun că vor întârzia”, mai spune directorul Lărgeanu.
Zilele bunicilor din cămin seamănă oarecum cu cele ale unui pensionar care stă în locuința proprie, numai că aici bătrânii sunt ajutați în permanență, sunt sprijiniți și beneficiază de îngrijire medicală la orice oră.
În general, beneficiarii căminului sunt bărbați. Mulți dintre ei, după moartea soțiilor, nu mai reușesc să se gospodărească și le este mai bine într-o asemenea instituție, unde au parte de hrană și curățenie. Obligațiile lor sunt de a respecta regulamentul și să mențină curățenia.
Reprezentanții instituției spun că apar și dispute între pensionari, mai ales pe teme politice.
De altfel, timpul liber pe care îl au la dispoziție îndeajuns și-l ocupă în fața televizorului de la club sau din cameră. Meciurile și emisiunile religioase sunt preferatele bunicilor de la cămin.
…locuri libere
Cele cinci locuri disponibile îi așteaptă pe bunicii care nu mai reușesc din cauza bătrâneților să-și gestioneze viața și problemele ce se nasc din ea.
Cei care vor să beneficieze de un loc în cămin pot depune o cerere la Serviciul Public Local de Asistență Socială sau direct la Căminul pentru persoane vârstnice. Sunt și o serie de condiții pe care pensio-narul trebuie să le întrunească.
„În primul rând, trebuie să vrea să stea la cămin. Degeaba vrea familia sau alte rude. În al doilea rând, trebuie să fie din Focșani și să nu fie încadrat în handicap grav sau accentuat și să se poată gospodări singuri. Am avut un caz în care atunci când a venit avea probabil un Alhzeimer la debut și pe fondul lipsei familiei, care plecase în străinătate, s-a simțit abandonată și a trebuit să perfectăm un transfer la un centru de la Buzău. Am avut un caz în care bătrânul nu a reușit să se acomodeze și a plecat”, a adăugat Anca Apostol Lărgeanu.
Contribuția bătrânilor care stau la cămin este de 560 de lei lunar, stabilită prin hotărâre de Consiliu Local.
Cei cu pensii mici plătesc 60% din valoarea acesteia și restul plătește familia. În cazul în care solicitantul beneficiază de pensie minimă garantată, persoanele achită 60% din pensie, iar restul este plătit de primărie.