Chinuiţi în trei schimburi

0
416


Elevii Åžcolii „Duiliu Zamfirescu” din Focșani sunt condamnați ca și în anul școlar 2010-2011 să învețe în trei schimburi. Studiul de fezabilitate pentru extinderea școlii cu 8 săli de clasă, realizat în 2007, a expirat, iar în primăvara acestui an, a fost actualizat cu bani de la Consiliul Local Focșani. Din păcate, nici acum nu a primit fonduri de la Ministerul Educației pentru realizarea investiției și există mari șanse ca studiul de fezabilitate să expire din nou.

La cea mai mare unitate de învățământ din județ și una dintre școlile care au dat unii dintre cei mai buni elevi, care au înregistrat multe participări la olimpiade, obținând rezultate foarte bune, elevii sunt nevoiți să învețe carte în condiții greu de imaginat. De mai bine de 10 ani, mii și mii de copii învață înghesuiți, în trei schimburi, pentru că Ministerul Educației nu a găsit niciodată resursele necesare pentru extinderea unității școlare. În aceste condiții, prima oră de curs debutează la 8.00 dimineața. O oră de curs are 45 de minute, iar pentru primul schimb, ziua de școală se încheie la ora 11.00.  Elevii din schimbul doi învață între orele 11.00 – 14.00, apoi este rândul altor copii să vină la școală. Ultima serie de cursuri se desfășoară între orele 15.00 – 19.50.
Situația specială, dar totodată grea a Åžcolii „Duiliu Zamfirescu” din Focșani este cunoscută de mulți ani de factorii de decizie. Finanțarea se lasă însă așteptată, deși conducerea unității de învățământ susține că a făcut nenumărate solicitări în acest sens, în speranța că, într-un târziu, va răsări soarele și pe strada celor peste o mie de elevi. Singurii bani pe care Ministerul Educației i-a alocat prin Inspectoratul Åžcolar Județean (ISJ) Vrancea au fost pentru realizarea primului studiu de fezabilitate, care prevede extinderea clădirii cu opt săli de clasă. În toamna anului 2007, proiectul a primit aviz favorabil, însă asta nu a schimbat cu nimic situația Åžcolii „Duiliu Zamfirescu”.  Cu puținii bani de care au dispus, reprezentanții unității de învățământ din Focșani au reușit să realizeze mici reparații și să instaleze un sistem de supraveghere video a elevilor, care s-a dove-dit a fi extrem de eficient. „Este un of al nostru și al părinților. Åžtiu și ei că din 2007 școala a fost prinsă într-o ordonanță de urgență pentru o investiție care a rămas la faza de studiu de fezabilitate. Sperăm să nu rămânem într-o veșnică actualizare la acest studiu. Studiul de fezabilitate a fost actualizat ultima dată în aprilie anul acesta de către Consiliul Local. Noi ne gândim că banii nu s-au cheltuit în zadar. Au fost 33 de mii lei cheltuiți inițial, iar în primăvară încă 10 mii pentru reactualizare. Aș vrea să spun că această extindere pe care o dorim și noi și părinții cuprinde, în afară de cele 8 săli de clasă, și realizarea de grupuri sanitare noi, deoarece numărul celor existente este insuficient pentru cei o mie de elevi. Este prinsă și reabilitarea de termosistem a clădirii vechi”, a declarat Laurențiu Å¢ibrea, directorul Åžcolii „Duiliu Zamfirescu” din Focșani. 

Condiții inumane, performanțe deosebite

Până când vor veni mult așteptații bani, la Åžcoala „Duiliu Zamfirescu” se învață în trei schimburi. Nimeni nu și-a dorit acest lucru, dar altă soluție nu există. „Nu ne-am dorit noi să învățăm în trei schimburi, părinții ne-au spus că ei doresc să aibă copii la noi indiferent de situație ori termină copiii ciclul gimnazial ori se termină extinderea”, a mai spus directorul Å¢ibrea. Nemulțumiți de situația grea de la Åžcoala „Duiliu Zamfirescu” sunt și părinții, care se plâng de condițiile inumane în care sunt nevoiți să învețe copii buni, cu performanțe deosebite. „Åžtim că a fost aprobată în Consiliul Local extinderea școlii și Hotărârea de Guvern atestă acest lucru însă, finanțarea este problema. Prin aceste condiții au trecut multe gene-rații și au obținut performanțe. S-a încercat, într-o perioadă, mutarea unor clase la alte școli din apropiere, însă părinții nu au dorit acest lucru. Ca și părinți, dorim ca extinderea de la Åžcoala «Duiliu Zamfirescu» să aibă loc, un învățământ corect și obiectiv impune extinderea unității”, a declarat Liviu Oloeriu, președintele comitetului de părinți al unității de învățământ.

Bani pe apa sâmbetei

O școală de renume cum este Åžcoala „Duiliu Zamfirescu” ar avea mare nevoie de fonduri pentru investiții, însă nu primește nimic, în vreme ce pentru unități de învățământ ce nu sunt considerate prio-rități de profesori și părinți, Ministerul Educației, condus de portocaliul Daniel Funeriu, alocă bani grei pentru reabilitări. Asta deși după terminarea lucrărilor aceste unități sunt desființate din lipsă de elevi.
Este cazul a cinci unități de învățământ primar care în anul școlar 2010 – 2011 au fost închise. Reabilitarea lor a început în 2006 și s-a finalizat în 2009, fără ca cineva să se gândească dacă are cine învăța în școlile respective. Deși nu s-a făcut niciun studiu demogra-fic, banii au fost investiți, apoi unitățile au fost închise pentru că nu avea cine să vină la cursuri.
Astfel, în localitatea Titila, din comuna Andreiașu, statul a investit în lucrări de reabilitare suma de 195.000 lei, deși acolo mai erau doar 7 elevi, motiv pentru care școala a fost închisă. Aceeași situație s-a înregistrat și la școala din Găloiești, comuna Dumitrești, unde au fost investiți 98.000 lei, iar elevi au rămas doar 10. La Ghimicești, în comuna Fitionești,  s-au investit 50.000 lei, iar la școala din Crucea de Sus, Panciu, au fost alocați pentru reabilitări 730.000 lei. Bani grei s-au risipit și la Dumbrava, comuna Dumitrești, unde statul a alocat pentru reabilitări 400.000 de lei,  printr-o socoteală făcută pe genunchi. Banii s-au dus în aceste condiții pe apa sâmbetei, deși Guvernul condus de Emil Boc continuă să adopte măsuri, pe zi ce trece, tot mai absurde pentru reducerea cheltuielilor bugetare. Această bâlbâială permanentă pe bani pu-blici se răsfrânge direct asupra elevilor, care de la un an la altul au parte de un învățământ tot mai rudimentar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here