Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

Sindicatul Poliţiştilor: Preşedintele şi premierul să-şi dea demisia de onoare, cum a făcut Blaga


Sindicaliștii SNPPC au cerut public, ieri, ca președintele și premierul să-și dea demisia de onoare așa cum a fost constrâns să facă ministrul Vasile Blaga și au precizat că din 7 octombrie ar putea începe proteste pe termen nelimitat, până când Traian Băsescu și Emil Boc își prezintă demisiile. Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), Marin Gruia, a cerut, ieri, într-o conferință de presă, ca premierul Emil Boc și președintele Traian Băsescu să își prezinte demisiile de onoare, după exemplul ministrului de Interne, Vasile Blaga.
„Le cerem să facă așa cum a făcut Blaga, deși cred că lui i    s-a cerut, nu cred că a fost un gest făcut de bunăvoie”, a declarat Marin Gruia.
În cursul acestei săptămâni, confederațiile sindicale vor stabili un calendar comun de proteste care ar putea începe pe 7 octombrie și pentru care se va cere un termen nelimitat pentru a protesta, până când premierul și președintele își vor prezenta demisiile.
„Dacă președintele nu mai are nevoie de Ministerul de Interne, și noi vrem să renunțăm la el ca președinte. Nici noi nu mai avem nevoie de el și vrem să renunțăm. Dacă dumneavoastră nu ne mai vreți, nici noi nu vă mai vrem”, i-a transmis liderul SNPPC președintelui Traian Băsescu.

Demisia lui Blaga accentuează criza

Reprezentanții polițiștilor au tras un semnal de alarmă arătând că demisia ministrului Vasile Blaga accentuează criza din România și că demisia sa nu a fost cerută de către protestatarii de vineri.
„Ministrul Blaga nu trebuia să-și dea demisia. Nu am avut o astfel de intenție și nu am cerut acest lucru, pentru că nu el este vinovat de ce se întâmplă în Ministerul de Interne din punct de vedere al subfinanțării”, a declarat Gruia.
El a mai spus că speră ca decizia președintelui de a-l determina pe Vasile Blaga să plece de la MAI să nu afecteze aderarea României la Spațiul Schengen. „Pe zi ce trece se așterne o dictatură modernă. România va ajunge într-un colaps social, economic și politic dacă acceptăm astfel de lucruri”, a mai spus președintele SNPPC, solicitând tuturor românilor, indiferent dacă fac sau nu parte dintr-un sindicat, să iasă în stradă.

Traian Igaș, noul ministru de Interne

Noul ministru al Administrației și Internelor, Traian Igaș, a depus, ieri, la Cotroceni, jurământul de învestitură, după ce președintele Traian Băsescu a semnat decretul de numire a sa în funcție, în urma demisiei lui Vasile Blaga.
Conform unui comunicat al Administrației prezidențiale, șeful statului a semnat decretul prin care se ia act de demisia lui Vasile Blaga, ministrul Administrației și Internelor și se constată vacanța funcției.
De asemenea, președintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru numirea lui Constantin-Traian Igaș în funcția de ministru al Administrației și Internelor, informează Președinția.
Liderul grupului PDL din Senat, Constantin Traian Igaș, a fost propus președintelui Traian Băsescu de către premierul Emil Boc pentru funcția de ministru al Administrației și Internelor, în urma demisiei lui Vasile Blaga.
Senatorul PDL Traian Igaș a depus, luni, la Cotroceni, jurământul de învestitură în funcția de ministru al Internelor, la ceremonie participând mai mulți senatori PDL precum și membri ai Guvernului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?